Marea Britanie a decis să trimită una dintre cele mai avansate nave de luptă britanice la Marea Neagră. Aceasta va fi prima misiune după Războiul Rece.
Misiune operativă a Marinei Regale, prima în regiune de la Războiul Rece încoace, vine la după ce, vineri, premierul Theresa May după ce i-a îndemnat pe politicienii americani că Marea Britanie şi Statele Unite ar trebui să-l înfrunte pe preşedintele rus Vladimir Putin.
Astfel, premierul Theresa May trimite HMS Diamond, un distrugător din clasa Type 45, echipat cu cele mai recente rachete antiaeriene, către Ucraina. La bordul distrugătorului se află până la 60 de membri ai unităţii Special Boat Service (SBS) şi ai unor comandouri din cadrul Marinei Regale, aceasta fiind una dintre cele mai importante mobilizări britanice la frontierele Rusiei din ultimele decenii, anunță Libertatea.
Citește și: Turcia și Grecia, la un pas de RĂZBOI: TENSIUNI în Marea Egee
HMS Diamond va conduce o forţă operaţională NATO şi va proteja 650 de militari britanici implicaţi în exerciţii secrete în Ucraina – o ţară care se confruntă cu un conflict separatist în este din 2014.
Experţi britanici formează deja militari ucraineni în domeniul infanteriei. Nava de război high-tech, lansată la apă în 2007 şi introdusă în serviciu trei ani mai târziu, va avea la bord rachete de tip Sea Viper. Cu o viteză de 3.000 de mile pe oră, aceste focoase ghidate pe radar au o rază de acţiune de până la 112 kilometri şi pot distruge aeronave şi drone inamice. În cazul unui atac de la mică distanţă, distrugătorul HMS Diamond este protejat cu un tun modern de tip Gatling, Phalanx, care trage aproximativ 3.000 de obuze de 20 de milimetri pe minut.
”Am efectuat numeroase exerciţii navale la Marea Neagră în trecut, dar au avut loc în circumstanţe mai bune şi cu intenţii mai bune. Aceasta este o operaţiune cu un obiectiv foarte serios. HMS Diamond îşi poate purta singur de grijă, iar preşedintele Putin este un om care respectă puterea militară. NATO trebuie să arate că nu se simte ameninţată şi că Regatul Unit preia conducerea”, a declarat lord West, un fost comandant al Marinei Regale.
Aproximativ 800 de militari urmează să fie staţionaţi în Estonia în vară, iar alţi 200 sunt trimişi în Polonia. Forţele Aeriene Regale (RAF) trimit, totodată, avioane de tip Typhoon în România.