Preşedintele Comisiei Juridice din Senat şi lider al senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a declarat că, din punctul său de vedere, împărtăşit şi de ministrul Justiţiei, graţierea va fi trecută prin proiect de lege în Parlament, în timp ce modificările la Codul de Procedură Penală şi Codul Penal prin Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului.
„Decizia este a Guvernului şi n-aş vrea să anticipez, dar înţeleg că punctul meu de vedere este împărtăşit şi de ministrul Justiţiei, dar asta nu înseamnă automat că va fi însuşit de întreg Guvernul.
Exact pe motivaţia invocată de Guvernul Cioloş, Ordonanţa privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală se poate adopta prin Ordonanţă de Urgenţă, pe motivaţia că în Parlament stă prea mult şi întârziem punerea în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte graţierea soluţia cea mai corectă ar fi proiect de lege, chiar şi în procedură de urgenţă, care să fie trimis la Parlament”, a declarat Şerban Nicolae, la Antena 3.
Liderul senatorilor PSD susţine că proiectul de lege privind graţierea ar putea suferi modificări în Parlament, modificări ar urma să reglementeze şi alte neajunsuri din legislaţia actuală.