Ambasada Germaniei: Merkel l-a asigurat pe Iohannis de sprijin în continuarea consecventă a luptei anticorupţie

0
60

„Cancelarul federal, doamna Angela Merkel, a purtat în după-amiaza zilei de 27.01.2017, o convorbire telefonică cu preşedintele României, domnul Klaus Johannis. În cadrul convorbirii, cancelarul federal i-a mulţumit preşedintelui pentru impulsurile acestuia privind excelentele relaţii bilaterale şi a apreciat strânsa colaborare în chestiuni de politică europeană”, se arată într-un comunicat al Ambasadei Germaniei la Bucureşti.

Merkel s-a referit în discuţia cu Iohannis şi la situaţia politică internă şi la lupta anticorupţie. „Cu privire la situaţia politică internă din România, cancelarul federal l-a asigurat pe preşedintele României de întregul său sprijin la continuarea consecventă a luptei anticorupţie. O diluare a intensităţii combaterii corupţiei şi o relativizare a statului de drept şi a politicii reformiste ar reprezenta un semnal absolut greşit”, se mai spune în comunicat.

Un alt subiect a reprezentat pregătirea întâlnirii informale a şefilor de stat şi de guvern UE ce se va desfăşura la 3 februarie, în Malta.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost sunat, vineri, de cancelarul german Angela Markel, cei doi oficiali discutând despre relaţiile bilaterale şi din cadrul NATO, dar şi despre lupta anticorupţie din România. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Merkel s-a arătat „preocupată” de eventualitatea ca anumite demersuri să afecteze aceste demersuri.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments