Programul educațional Ajungem MARI lansează un nou apel la voluntariat către cei care vor să le dăruiască copiilor din centre de plasament timp și cunoștințe pentru a-i ajuta să ajungă oameni MARI, responsabili și independenți.
Copiii din centre de plasament merită șansa unui viitor mai bun, iar pentru asta au nevoie de educație, încurajări, motivația să țintească mai sus, prieteni și modele precum voluntarii Ajungem MARI.
Apelul la voluntariat se adresează tinerilor peste 16 ani și adulților din toate domeniile, persoane cu inițiative, responsabile și implicate, spontane și dornice să facă mici minuni pentru copiii din centre. Voluntarii nu trebuie să aibă experiență de predare pentru că înainte de începerea activităților în centre participă la un training în care învață despre nevoile copiilor și cum să lucreze cu ei.
Proiectul se desfășoară în București și în alte 25 de județe, iar voluntarii merg săptămânal în centre de plasament în echipe de câte doi și îi învață pe copii ce îi pasionează prin metode non-formale și multă joacă. Voluntarii pot susține ședințe de pregătire școlară (matematică, engleză, istorie etc.), ateliere creative (muzică, dans, arte plastice, teatru etc.) sau cultură generală, educație pentru sănătate sau educație civică. Pe lângă cursuri și ateliere, voluntarii îi pot ajuta pe copii să descopere lumea din jur prin ieșiri educative în afara centrelor, la teatru, la film, în vizită la muzee sau în parcuri.
Programul Ajungem MARI a început să se desfășoare în Iași din luna aprilie a anului 2015. De atunci, voluntarii Ajungem MARI au lucrat cu peste 100 de copii din trei centre de plasament și din apartamente de tip familial. Copiii au beneficiat de ateliere interactive, pregătire pe diverse domenii în centre și ieșiri la teatru, muzee, în parcuri și o parte au mers în tabără la munte.
Voluntarii Ajungem MARI primesc mai mult decât dăruiesc: îmbrăţişările copiilor, satisfacţia de a vedea progresul celor mici şi energie pentru toată săptămâna!
Înscrierea pentru următorul modul se face până pe 10 februarie prin completarea unui formular online – https://goo.gl/forms/1U894xSmu5wL9ql02. Pentru organizarea trainingurilor în județe este necesar un număr de minim 30 de înscrieri, așadar doritorii sunt rugați să transmit apelul colegilor și prietenilor. Mai multe detalii pe www.ajungemmari.ro, iar pe pagina de Facebook se găsesc scurte poveşti ale voluntarilor de la ore.
Ajungem MARI caută voluntari în Bucureşti şi alte 25 de judeţe. Centrele sunt situate in orasul de resedinta sau in alte localitati: Alba, Arad, Arges (Pitești, Costești, Câmpulung), Bacău, Bihor, Brăila, Braşov (Codlea, Târlugeni, Săcele, Rupea, Făgăraș), Buzău (Buzău, Râmnicu Sărat), Constanța (Constanța, Mangalia), Cluj (Cluj-Napoca, Turda, Gherla), Dâmboviţa (Târgoviște, Găești), Dolj, Harghita (Miercurea Ciuc), Hunedoara (Deva, Hunedoara), Iaşi, Ilfov, Mureş (Târgu Mureș, Reghin), Neamţ, Prahova (Ploiesti, Sinaia, Câmpina), Sibiu, Suceava, Timiş (Timișoara, Recaș, Lugoj), Vâlcea, Vrancea (Focșani, Obobești, Panciu). În celelalte judeţe (în special în Bistrița Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Gorj, Mehedinți, Ialomița, Sălaj, Vaslui) și în Alba, Brăila, Dâmbovița, Hunedoara, Neamț, Prahova și Vâlcea, Ajungem MARI caută coordonatori implicați care să monitorizeze și să gestioneze activitățile, dedicând 4-5 ore săptămânal. Cei interesaţi pot trimite CV-ul şi o scrisoare de intenţie la adresa [email protected].
__________________________________________________________
Programul educațional Ajungem Mari – Asociația Lindenfeld
Asociația Lindenfeld este o organizație non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societății.
Principalul program este Ajungem Mari, care susține educația copiilor din centre de plasament și medii defavorizate. Prin proiecte de voluntariat și orientare profesională, workshop-uri, ateliere creative și activități socio-recreative, programul își propune să reducă trauma instituționalizării, a abandonului și a separării de familie, să le dea copiilor încredere în ei și să le formeze abilități pentru a deveni adulți responsabili și independenți. Detalii pe www.ajungemmari.ro.
Persoana de contact:
Iarina Stefanescu
Director program Ajungem Mari
0753 19 22 63
https://www.facebook.com/ajungemmari