De ce nu mai au rosiile gust? Iata intrebarea care ne framanta pe toti, inclusiv pe cercetatori. Doar ca acestia din urma vin si cu un posibil raspuns. Pe baza unor studii genetice, au ajuns la concluzia ca producatorii s-au axat doar pe cantitate si rezistenta, iar din compozitia tomatelor moderne au disparut tocmai substantele care in urma interactiunii cu saliva ne faceau sa percepem minunata aroma.
In cautarea aromelor pierdute mai multi cercetatori au analizat la o Universitate din Florida, 398 de tipuri de soiuri de rosii. 160 dintre acestea au fost ulterior crescute in laborator, iar rezultatele au indicat ca cele moderne au pierdut multe dintre calitatile celor traditionale. „In momentul in care au creat rosiile care sunt produse acum la nivel industrial, producatorii de seminte au pus accent doar pe randamentul acestora, pe rezistenta lor la boli si pe fermitate fructelor. Acestia sunt factorii cheie care le fac rezistente la transport si depozitare pe termen lung. Totul a venit insa cu un cost: rosiile si-au piedut savoarea de alta data.”
Rosia are 400 de compusi, iar cercetatorii au descoperit ca 13 din acestia sunt responsabili de cum percepem gustul savuros. Modificarile de seminte si s-au facut prin imperecherea mai multor soiuri. Pentru ca au identificat care sunt substantele care dau aroma clasica rosiilor, cercetatorii lucreaza acum sa le introduca in culturile momentului. „Vom folosi o reproducere moleculara pentru a introduce soiurile care s-au pierdut din tomatele moderne. Practic, vom lua rosia moderna si vom da timpul inapoi cu 50 de ani, pentru a-i reda din nou gustul similar chimic al rosiilor de pe vremuri, gust pe care il place toata lumea.”
Sustinatorii legumelor traditionale trag insa un semnal de alarma si spun ca oamenii nu vor putea sa faca diferenta intre rosiile traditionale, crescute in gradini, si cele produse in cantitati industriale. Legumicultorii din comuna Matca, judetul Galati, care se mandresc cu rosiile gustoase pe care le produc doar cu ingrasaminte naturale, vor fi afectati.