Marea Britanie poate ‘discuta’ despre un eventual acord de liber-schimb cu o ţară terţă, dar nu poate ‘negocia’ atât timp cât este membră a Uniunii Europene, a subliniat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, potrivit AFP. „Nimic din tratate nu interzice (unui stat membru) să discute despre comerţ”, a declarat Schinas în conferinţa de presă zilnică a Comisiei Europene, la Bruxelles.
„Însă nu se poate negocia un acord comercial decât după ce se părăseşte Uniunea Europeană”, a insistat el, chestiunile comerciale fiind de competenţa exclusivă a UE. Marea Britanie, care se pregăteşte să părăsească UE, a început discuţii bilaterale cu India, Australia şi Noua Zeelandă în vederea unor acorduri comerciale care ar intra în aplicare odată cu ieşirea oficială din blocul comunitar, conform Agerpres.
Premierul britanic Theresa May urmează să se întâlnească vineri cu preşedintele american Donald Trump, care a anunţat că vrea să încheie ‘rapid’ un acord comercial cu Regatul Unit. Theresa May a promis să activeze „până la sfârşitul lunii martie” Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, care ar lansa negocierile cu celelalte state membre privind ieşirea Marii Britanii din UE. Însă, în aşteptarea acestui proces, prevăzut să dureze doi ani, Marea Britanie rămâne pe deplin membră a UE. „Negocierea acordurilor de liber-schimb este o competenţă a Uniunii Europene, conform tratatelor (…) şi trebuie respectat acest lucru”, a afirmat deja, cu trimitere la Marea Britanie, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în septembrie 2016, conform Agerpres. „Nu îmi place ideea că state membre ale UE, inclusiv cele care se pregătesc să plece, negociază acorduri comerciale. Este o atribuţie exclusivă a Uniunii Europene”, a spus el.