Cu Andy Murray şi Novak Djokovici eliminaţi rapid din cursă, atenţia s-a mutat rapid pe oamenii care şi-au împărţit trofeele şi gloria în trecut: Roger Federer şi Rafael Nadal.
Elveţianul a început turneul de la Melbourne din postura de loc 17 ATP, cea mai slabă clasare a sa din 2002 încoace. „Nici eu nu ştiu la ce să mă aştept de la acest Grand Slam“, spunea Federer înaintea primei partide, expresul din Basel sosind în Australia la capătul unei pauze de şase luni, 191 de zile mai exact. „M-am antrenat ca niciodată în acest timp“, a mărturisit FedEx, iar efectele au fost imediate.
Federer l-a bătut în turul al treilea pe Tomas Berdych, a câştigat în cinci seturi testul de anduranţă cu japonezul Kei Nishikori, iar în sferturi a făcut spectacol în faţa germanului Mischa Zverev, fratele mai talentatului Alexander. Federer s-a bucurat din plin de o partidă cu un jucător spectaculos, adeptul unui tenis bazat pe servici-vole, amintind de anii 90. Urcările la fileu ale lui Mischa au fost pedepsite de Roger cu passinguri în lung de linie, în cros sau cu loburi, spre deliciul fanilor. După primele 10 minute Federer avea 4-0, iar primul set avea să se încheie în 19 minute, scor 6-1. În maşa a doua, Zvervev a crescut şi el nivelul şi a dus scorul până la 5-5 şi 30-30 pe serviciul lui Roger, însă elveţianul a preluat de aici controlul şi a încheiat rapid conturile în setul al doilea şi apoi în meci.
“Credeam că o să ajung în turul al treilea, optimi, sferturi cel mult. Nu mă aşteptam să merg atât de departe şi cu toate acestea sunt aici, încă în picioare”, a spus elveţianul după meciul cu Zervev.
În semifinale, Federer trebuie, cu siguranţă, să dea mai mult în meciul cu Stan Wawrinka. Compatriotul său a câştigat cinci din ultimele şase meciuri directe şi a devenit un oponent redutabil pentru Roger, spre deosebire de primele întâlniri. “Cu Stan trebuie să fiu mult mai agresiv”, a mai spus Federer, ajuns la a 13-a semifinală la Australian Open, turneu pe care l-a câştigat de patru ori.
Nadal, meci dificil în sferturi
Pe urmele lui Federer vrea să meargă miercuri dimineaţa Rafael Nadal, colosul din Mallorca, şi el revenit în prim-plan după o perioadă în care a avut mult de tras cu accidentările. Pentru spaniol se preconizează însă o dispută mult mai aprigă cu un adversar, Milos Raonici, nemilos la serviciu. Canadianul stă prost la meciuri directe, e condus cu 6-2, însă l-a bătut pe Nadal într-un meci jucat la Brisbane la începutul anului şi porneşte cu un uşor avantaj pe hârtie.
13 semifinale are Roger Federer la Australian Open, câştigând turneul de patru ori: 2004, 2006, 2007 şi 2010
Tabloul complet al sferturilor de finală este următorul:
Mischa Zverev – Roger Federer 1-6, 5-7, 2-6
Stan Wawrinka – Jo-Wilfried Tsonga 7-6, 6-4, 6-3
David Goffin (Belgia), locul 11 ATP – Grigor Dimitrov (Bulgaria), locul 15 ATP, miercuri, ora 06.00
Rafael Nadal (Spania), locul 9 ATP – Milos Raonic (Canada), locul 3 ATP, miercuri, ora 10.30
Adevărul la Melbourne – proiect susţinut de Aqua Carpatica