Cristian Lucaci, Colegiul Wurmbrand: „Dacă scopul unei școli private este profitul, profesorul se transformă în bonă sau clovn” – Liliana Romaniuc, Seven Hills: „Noi definim performanța în termeni de dezvoltare continuă, progres și punerea în valoare a talentelor și aptitudinilor copiilor cu care lucrăm ”

0
2297

Cristian Lucaci, Colegiul Wurmbrand: „Dacă scopul unei școli private este profitul, profesorul se transformă în bonă sau clovn”

 

Liliana Romaniuc, Seven Hills: „Noi definim performanța în termeni de dezvoltare continuă, progres și punerea în valoare a talentelor și aptitudinilor copiilor cu care lucrăm ”

 

 

Învățământ privat sau de stat? Aceasta este o temă de dezbatere, care a împărțit părinții în două tabere. Interviurile din această ediție nu-și propun să pună capăt acestei controverse, ci să prezinte modul de funcționare a școlilor private de succes, principiile pe care aceste instituții încearcă să le insufle elevilor și nu în ultimul rând părinților.

7Est pune în oglindă răspunsurile oferite de Cristian Lucaci, managerul Colegiului Wurmbrand, și de Liliana Romaniuc, de la Seven Hills.

 

  1. Conduceți una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ privat din Iași. Care este cheia succesului în acest domeniu de activitate?

 

Liliana Romaniuc: Seven Hills International School este o instituție nouă de învățământ, care oferă educație după modelul britanic, model care și-a demonstrat rigoarea, valoarea și impactul de-a lungul secolelor. Succesul nostru, la acest moment, vine din tot ceea ce înseamnă sistemul britanic, care nu-ți permite să faci chiar ce vrei și cum vrei în educație….Pe primul plan se află siguranța, securitatea și starea de bine a copilului. Abia după aceea vorbim despre învățare, reguli, integrare și alte aspecte legate de educație. În al doilea rând, este calitatea relațiilor dintre profesori și elevi. Profesorul este cel care „dă tonul” la respect, apreciere, încurajare și susținere. Elevii fac, în general, ceea ce văd că fac adulții din jurul lor, nu ceea ce spun aceștia!  În al treilea rând, aș evidenția curriculumul britanic care urmărește dezvoltarea unui profil de cetățean care să poată funcționa în societate. Astfel, elevul de la 7H  – Școala Cambridge – trebuie să fie: încrezător, responsabil, reflectiv, inovativ, angajat, respectuos și generos. Și ajungem la al patrulea aspect, și anume, echipa de profesori care transformă teoria în practică. Aș sublinia aici nu doar calitatea pregătirii profesorilor, cât mai ales abordarea colaborativă și învățarea continuă ce caracterizează echipa 7H. Relația cu părinții ocupă un loc important, alături de implicarea elevilor în învățare la toate orele. Nu aș neglija nici resursele educaționale și posibilitățile de formare oferite de Cambridge University pentru școlile care urmează programul britanic.

 

Cristian Lucaci: Viziunea este motorul cel mai puternic pe care omenirea l-a cunoscut vreodată. Lumea s-a schimbat pentru că vizionarii văd ceea ce este invizibil altora. Viziunea colegiului Richard Wurmbrand este aceea de a fi o şcoală care promovează excelența, cu scopul de a forma lideri de caracter – provocare care se dovedeşte a fi una de succes. La aceasta contribuie o echipă de profesori, competentă, care se implică activ în viața copiilor, un climat prietenos și o relație strânsă cu familia. Aici excelența academică și formarea caracterului devin realitate.

 

 

  1. Tehnicile de predare în învățământ au evoluat de-a lungul timpului. Conceptele după care se ghidează diverse sisteme de învățământ occidentale sunt mult diferite față de sistemul clasic de stat din România. Care este „filosofia” pe care se bazează instituția dvs?

 

Liliana Romaniuc: Din păcate, răspunsul este afirmativ! Da, există diferențe mari între sistemele europene și cel românesc. Diferențele vin, în primul rând, din paradigmele care fundamentează demersurile pedagogice ale profesorilor români, dar și din calitatea relațiilor și influența acestora asupra învățării.

În sistemul britanic, există câteva principii care susțin orice demers educațional și care trebuie să fie respectate de către toți profesorii. Astfel, în sistemul britanic:

  • fiecare copil este important, indiferent de capacitatea intelectuală a acestuia, rasă, religie sau naționalitate;
  • fiecare copil poate învăța, în ritmul său și în acord cu stilul propriu de învățare;
  • progresul este mai important decât rezultatul final;
  • profesorul este factorul cheie în învățare;
  • predarea trebuie că conducă la înțelegere și învățare;
  • școlile sunt descentralizate și acționează în acord cu nevoile elevilor din respectiva comunitate educațională;
  • formarea profesorilor este foarte importantă și se investește mult în această activitate.

Cam acestea sunt și principiile care stau la baza abordărilor noastre, la 7H! În plus, aș mai adăuga preocuparea pentru implicarea elevilor în activitățile de învățare, promovarea lecturii, dezvoltarea personală a copiilor prin cunoașterea de sine, încurajarea creativității și dezvoltarea talentelor personale. Evaluarea și feedback-ul constant oferit elevilor contribuie la rezultatele pe care le obțin copiii.

 

Cristian Lucaci: Fiecare sistem de învățământ are la bază o filosofie despre lume și viață. Concepția predominantă în cultura educațională contemporană este cea secular-umanistă în care omul este cel care definește valorile, în consecință nu există absoluturi. Colegiul Richard Wurmbrand are la bază o filosofie creștină despre lume și viață în care standardul valorilor este determinat de Dumnezeu. De aceea, școala noastră are cinci valori fundamentale: respectul, responsabilitatea, dragostea, cinstea și munca. Deoarece credem că fiecare copil a fost creat într-un mod unic, de aceea metodele de predare se adaptează la nevoile și contextul din care provine fiecare copil, dezvoltând competențe de viață și de inovație, necesare cerințelor secolului al XXI-lea. Credem că fiecare elev trebuie să își dezvolte capacitățile de comunicare, colaborare, creativitate și gândire critică. Acest lucru se realizează prin abordarea următoarelor teme interdisciplinare: literație financiar-economică, educație civică, antreprenoriat, IT, media, educație pentru sănătate, limbi străine, arte, lectură, etc. Dorim să facilităm dobândire de competențe care țin de dezvoltarea personală și profesională: flexibilitate și adaptabilitate, inițiativă și auto-direcționare, competențe sociale și inter-culturale, leadership.

 

  1. De ce învățământ privat și nu învățământ de stat? Avantaje și dezavantaje?

 

Liliana Romaniuc: La această întrebare ar trebui să răspundă părinții, cred eu… Răspunsul meu este, evident, unul subiectiv! J Aș spune că alegerea unui sistem sau a celuilalt ține foarte mult de ceea ce aștepți de la școală, de ceea ce valorizezi în educația copilului tău. Dacă te interesează cantitatea, și aici mă refer la: conținuturi, informații, teme, meditații, uniformizare și standardizare, atunci alegi învățământul public. Dacă dorești o dezvoltare holistică a copilului, identificarea domeniilor în care el poate performa, ce anume îl împlinește și motivează pentru o viață frumoasă, atunci mergi spre învățământul privat care, da,  nu este perfect, dar parcă oferă ceva mai multe opțiuni pentru copii, pune accent pe calitate mai mult decât pe cantitate. În plus, curriculumul, activitățile extracurriculare, dar și infrastructura sunt calitativ superioare în multe dintre școlile private.

 

Cristian Lucaci: Colegiul Richard Wurmbrand a fost fondat tocmai din rațiunea de a promova filosofia amintită mai sus care nu se regăsea în învățământul de stat. Printre avantajele învățământului privat putem menționa: libertatea de selecție a oamenilor care să fac parte din echipă, programul de after-school, relația de mentorare profesor-profesor, profesor-elev, siguranța și protecția oferite de mediu, număr mic de elevi în clase, programul de servire a mesei în regim propriu, cluburi și activități extra-școlare, parteneriate internaționale. Marele dezavantaj este faptul că în domeniul finanțării, școala trebuie să își asigure bugetul de funcționare și de dezvoltare din surse proprii.

 

  1. Cât de accesibil este învățământul privat din punct de vedere financiar și ce ar trebui să se întâmple din punct de vedere legislativ pentru ca banii să nu mai fie un impediment pentru accesul la învățământul privat?

 

Liliana Romaniuc: La acest moment, învățămânul privat nu este accesibil pentru orice familie, din nefericire. Eu cred că responsabilitatea educației copilului este a familiei, școala ajută și completează ceea ce nu se poate face acasă și, trebuie să recunoaștem, are multe de făcut. Plecând de la acest principiu, cred că alegerea școlii trebuie să fie decizia părinților, inclusiv atunci când ne referim la forma de proprietate a acesteia: de stat sau privată. Am militat și susținut principiul de finanțare egală pentru toți copiii din țara noastra: finanțarea urmează elevul, indiferent de forma de proprietate a școlii pe care o urmează. Banii trebuie să urmeze elevul la școala pe care el o frecventează. Legea educației prevede acest drept, dar, din nefericire, el nu se aplică încă. Din păcate, școlile internaționale, așa cum este 7H, încă nu beneficiază de acest drept. Este o altă bătălie pe care va trebui să o ducem, la fel cum s-a întâmplat și cu celelalte școli private pentru care s-a obținut acest drept. O vom duce și, sper eu, vom și câștiga! Este dreptul copiilor noștri, copii ai căror părinți sunt contribuabili la bugetul statului…și pentru educație!

 

Cristian Lucaci: Școala noastră dorește să fie accesibilă pentru toți copiii, indiferent de mediul social din care provin. În consecință, taxele de școlarizare sunt cele mai mici din oraș. Conform legislației în vigoare, școlile private acreditate beneficiază de finanțarea de bază, însă desele schimbări politice duc la neimplementarea efectivă a acestei legi. Soluția este respectarea legii.

 

  1. Cât de performant este învățământul privat? De ce aleg părinții această cale?

 

Liliana Romaniuc: Trebuie să fiu corectă și să recunosc faptul că există școli foarte bune atât în sistemul public, cât și în cel privat. Pot da nenumărate exemple. Legat de performanță, cred că mai întâi ar trebuie să definim ce înțelegem prin performanță. Dacă ne referim la participarea la competițiile naționale sau internaționale, atunci, da, am putea spune că în învățământul public numărul copiilor participanți, deși mic, este totuși mai mare decât în școlile privarte. Dacă prin performanță înțelegem realizarea în viața reală, dar și progresul înregistrat de elevi, atunci numărul acestora este mai mare în sistemul privat, comparativ cu cel public. Noi definim performanța în termeni de dezvoltare continuă, progres și punerea în valoare a talentelor și aptitudinilor copiilor cu care lucrăm. De asemenea, faptul că elevii noștri sunt bilingvi, sunt dezinvolți, înțeleg și aplică ceea ce citesc sau învață,  sunt elemente care definesc performanțele lor în viața reală, nu doar în spațiul aseptic al școlii. Privit din această perspectivă, aș spune că învățământul privat este mai performant decât cel public.

 

Cristian Lucaci: În ultimii ani, Colegiul „Richard Wurmbrand” a avut o rată de promovare de 100% la Bacalaureat și unii  dintre absolvenții noștri a obținut media 10. Absolvenţii noştri au demonstrat că pot fi cei mai buni în domeniile pe care le aleg (Emil Pânzaru – University of Sheffield Politics din Marea Britanie; Deborah Manea – ESB Business School, Reutlingen, Germania, Iustina Bucur – Facultatea de Matematică a Universităţii „Al I. Cuza”- Iaşi). Elevii noştri învaţă într-o manieră modernă, interactivă: lecţii interdisciplinare, proiecte interesante, responsabilizare prin implicarea în organizarea evenimentelor din școală, dezvoltarea spiritului de lider. Școala este membră a British Council Exams Partnership Programme și elevii noştri obţin certificatele Cambridge cu scoruri foarte ridicate. Character First este un program internațional pe care l-am implementat și pune un accent deosebit pe formarea caracterului elevilor noştri. Ne dorim şi reuşim să avem elevi bine pregătiţi academic,  responsabili, sociabili, cu iniţiativă şi oneşti. Aici, părinţii sunt informaţi asupra evoluţiei copilului, sunt provocaţi să înveţe cum să fie părinţi mai buni şi sunt încurajaţi să fie parteneri în educaţia copilului lor: Ziua Părintelui, sistemul ADSERVIO de comunicare on-line cu părinții, seminarii, etc. Totodată, elevii beneficiază și de o consiliere profesionistă, pentru toate domeniile de interes specific fiecărui segment de vârstă.

 

  1. În România s-a împământenit ideea că „cu bani poți să faci orice”.

Învățământul a fost una dintre victimele acestei filozofii ale unor familii cu potențial financiar. Vă loviți des de acest gen de gândire că taxa de școlarizare dă dreptul părintelui sau copilului să facă orice?

 

Liliana Romaniuc: Aveți dreptate, există o astfel de mentalitate în societatea și cultura noastră. De asemenea, cu bani s-au cumpărat multe, inclusiv diplome, iar acest lucru a dus la scăderea credibilității învățământului privat, a învățământului în general. Da, am avut câteva situații (foarte puține, e drept) în care părinții au avut așteptarea ca școala să permită copilului să facă ce vrea el…dar regulamentele și procedurile care reglementează toate activitățile din școală și intervenția celorlalți părinți, care își doresc disciplină, rigoare, standarde clare, învățare și progres au condus la rezolvarea acestor situații. Mai mult, discuțiile personalului nostru cu părinții, consilierea acestora i-au ajutat să înțeleagă cum funcționează o școală britanică, iar cei care nu au înțeles au fost sfătuiți să aleagă o altă școală pentru copiii lor…

 

Cristian Lucaci: Într-adevăr multe școli private din Romania au construit o imagine deformată cu privire la ce înseamnă învățământul privat și aceasta din cauza filosofiei promovate. Dacă scopul existenței unei școli private este obținerea unui profit financiar, atunci profesorul se transformă în bonă sau clovn pentru a satisface toate mofturile și pretențiile clientului, uitând de finalitatea educației. Colegiul „Richard Wurmbrand” este singura școală privată, acreditată pentru toate cele trei cicluri de învățământ, cu o istorie a excelenței, dovedită și în relație părinții, de-a lungul celor 22 de ani de existență. Părinții care vin înspre noi au înțeles filosofia, ethosul și politica școlii. Noi suntem partenerii părinților în educația copiilor lor și dincolo de informare și formare, noi ne dorim să vedem și transformarea vieților lor.

 

 

  1. Cum vedeți evoluția învățământului privat în România și care sunt planurile dvs în viitorul apropiat?

 

Liliana Romaniuc: Sunt optimistă, să știți! Acum vreo 22 de ani înființam prima școală privată la Iași, acum avem o școală internațională (Cambridge) la Iași! Este un mare pas, nu credeți? În București sunt foarte multe școli private, dar și multe școli internaționale: britanice, americare, școală după modelul finlandez, turc, evreiesc. Părinții aleg din ce în ce  mai mult școlile private, mai ales pentru grădiniță și ciclul primar, datorită programul educațional, dar și pentru programul after school, modul de relaționare, bunăstarea copilului. Pe de altă parte, școlile internaționale sunt căutate pentru opțiunile pe care acestea le oferă elevilor din perspectiva univeristăților pe aceștia le vor urma. Absolvenții școlilor Cambridge, de exemplu, sunt viitorii studenți ai celor mai renumite universități din lume. Este mai economic să studiezi la o școală Cambridge din România decât la o școală din Viena.

Planurile mele de viitor sunt legate de dezvoltarea școlii 7H din câteva perspective:

  1. dezvoltarea dimensiunii academice, prin creșterea prezenței britanice în școală: profesori nativi și stagii de formare și practică a profesorilor noștri în UK;
  2. dezvoltarea infrastructurii și a resurselor educaționale: amenajări de noi spații, grădina școlii, laborator performant de științe;
  3. dezvoltarea școlii din punct de vedere numeric: mai multe clase, mai mulți elevi și deschiderea liceului.

Luăm foarte serios în calcul parteneriate cu instituții similare din lume, dar și crearea unei rețele de școli care împărtășesc valorile și principiile noastre educaționale. Ne dorim să fim printre cei mai buni în aceasta parte a lumii, dar…trebuie să mai creștem!

 

Cristian Lucaci: În prezent, în mediul privat, vedem o dezvoltare în dreptul ofertei educaționale la nivelul grădinițelor și învățământului primar, nu însă și la nivel de gimnaziu și liceu. Credem că dincolo de confortul fizic, emoțional și psihic oferit de mediul privat, trebuie ca acesta să se dezvolte, în egală măsură, și la nivel academic și să demonstreze performanța obținută. Colegiul Richard Wurmbrand își propune, pe termen scurt, să investească în echipa de profesori, prin cursuri de dezvoltare profesională și mentorare, să construiască un spațiu de joacă pentru copiii din ciclul primar și să achiziționeze un laborator performant de științe. Iar pe termen lung, visăm la un campus școlar modern.

 

Rareș Neamțu

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments