Dezvăluire BOMBĂ despre implicarea ilegală a SERVICIILOR în JUSTIȚIE

0
53

„Facem astăzi un pas important în înțelegerea a ceea ce s-a întâmplat cu Justiția din România ultimilor 12 ani, pentru că exact 12 ani s-au împlinit de când a fost iscălit certificatul de naștere al unui mutant care a transformat instituția aflării adevărului judiciar și a aplicării legii într-o mașină de tocat vieți și destine, aflată la dispoziția a doi cetățeni, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi și fostul șef operativ al SRI, generalul Florian Coldea”, titrează EVZ.

,,În data de 8 decembrie 2015, potrivit unui comunicat public, Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) a solicitat Consiliul Suprem de Apărare al Țării (CSAT) ca, în baza Legii 544/2001 privind accesul la informațiile publice, să-i comunice toate hotărârile care privesc relația dintre serviciile de informații ale statului cu Justiția. Două luni și ceva mai târziu, în data de 16 februarie 2016, CSAT a răspuns în scris UNJR, informează EVZ.

DOSAR penal pentru finanțarea USR. Zeci de oameni fără adăpost ar fi sponsorizat partidul/ surse

,,Într-un stil securistic, răspunsul CSAT evită să vorbească despre Momentul Zero al începerii dezastrului din Justiția românească, despre actul de naștere al altoirii SRI pe țesutul DNA. Din răspunsul CSAT, unul care abundă în explicații fără să vorbească, însă, și de actul de justificat, Hotărârea CSAT, se poate reține, totuși, că în privința relației dintre parchete și serviciile de informații, cooperarea inter-instituțională s-a materializat în „constituirea de echipe mixte, cu reprezentanți ai organelor de urmărire penală, în scopul contracarării riscurilor derivate din derularea unor activitați cu caracter infracțional”, mai scrie EVZ.

Potrivit Codului de Procedură Penală (CPP), organele care realizează activitatea judiciară sunt: organele de cercetare penală, procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară și instanțele judecătorești. Urmărirea penală, potrivit aceluiași Cod, se efectuează de către procurori şi de către organele de cercetare penală. În sfârșit, organele de cercetare penală sunt organele de cercetare ale poliţiei judiciare. Potrivit legii, ca organe de cercetare ale poliţiei judiciare funcţionează lucrători specializaţi din Ministerul Administraţiei şi Internelor. Mai pe scurt, urmărirea penală se efectuează potrivit legii doar de către procurori și de către polițiștii judiciariști. Atât și nimeni altcineva! După cum vedeți, în nicio fază a activității judiciare, în nici cel mai mărunt segment, nu apare menționată prezența ofițerului SRI.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments