Vulpe a explicat că pentru mărirea capacităţii de cazare trebuie angajate resurse umane. „Pentru un penitenciar cât de mic avem nevoie de 300 de angajaţi. În anul 2016 au fost oferite de MAPN alte 10 imobile, s-au făcut evaluări de către directorii de penitenciare, dar acele unităţi necesită investiţii, reparaţii, unele dintre ele necesită defrişări de arbori. Vă pot spune că unităţile militare sunt din Reşiţa, Lugoj, Aiud, etc”, a arătat Vulpe într-o conferinţă de presă.
„De asemenea s-a vehiculat, referitor la suma pe care am returnat-o către bugetul de stat că nu am făcut amenajări. Nu e real, în 2016 în întregul sistem au fost amenajate alte 600 de locuri noi, la Craiova, Găeşti, etc”, a completat şeful ANP.
Potrivit acestuia, sistemul penitenciar este foarte aglomerat, dar modernizări nu se pot face decât cu mare dificultate, pe motiv că deţinuţii nu pot fi mutaţi în altă parte.
Totodată, şeful Administraţiei Penitenciarelor a mai explicat că în închisori au fost anul trecut 40.700 de deţinuţi din care au decedat 98. „Statistic vorbind, reprezintă 3.5%, adică mai puţin decât în populaţia generală. Majoritatea au murit de boli în faze terminale, boli cronice. 11 din decese au fost prin suicid”, a precizat Vulpe.
Propunerea Parchetului general
„Ministerul Public avertizează asupra consecinţelor adoptării proiectelor de ordonanţă privind modificarea Codului penal, Codului de precedură penală şi graţierea unor pedepse şi propune – ca soluţie la problema supraaglomerării penitenciarelor – transferul unor unităţi militare dezafectate de la Ministerul Apărării Naţionale la Ministerul Justiţiei în vederea amenajării ca locuri de detenţie”, transmit reprezentanţii Parchetului instanţei supreme, într-un mesaj pe Facebook.
O astfel de propunere a existat şi în toamna anului trecut, dar ministrul de atunci al Justiţiei, Raluca Prună, a spus că transformarea în penitenciare a cazărmilor puse la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale poate fi mai scumpă decât extinderea spaţiilor de detenţie deja existente, precizând că un astfel de transfer de imobile s-a petrecut în 2009 şi de atunci Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) nu face decât să le păzească.
„Această chestiune, cu donarea de cazărmi, vine inclusiv din spaţiul politic – a fost o sugestie a PNL-ului să facem asta. Numai că şi aici e ca atunci când îţi cumperi o casă veche, trebuie să vezi dacă nu cumva, ca să o refaci pentru nevoile tale este mai scump decât să faci o casă nouă. Soluţia cu cazărmile militare nu e întotdeauna cea mai facilă, au existat astfel de transferuri în anul 2009, nu s-a întâmplat nimic din 2009 până în zilele noastre, decât că ANP-ul păzeşte acele cazărmi, nu sunt multe, sunt câteva, ca să nu fie devalizate şi ca să nu se fure totul dinăuntru”, a spus Raluca Prună, în 11 septembrie 2016, la Digi 24.
DIICOT, critică dur proiectele de gratiere si modificare a Codului Penal: Poate reprezenta o condiţie favorizantă a fenomenului infracţional
La rândul lor, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) susţin că proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificările Codului Penal şi Codului de Procedură Penală sunt de natură a contraria anchetatorii, având în vedere că lipsesc argumentele pentru operarea acestor schimbări legislative, iar măsurile vizate ar favoriza fenomenul infracţional.
Procurorii DIICOT apreciază ca insuficiente elementele puse la dispoziţie de Ministerul de Justiţie „pentru a evalua impactul graţierii în sfera infracţionalităţii, dar semnalăm riscul că aceasta poate reprezenta o condiţie favorizantă a fenomenului infracţional specific din aria de competenţă a DIICOT”.
Procurorii mai susţin că includerea în efectele actului de graţiere colectivă a altor pedepse decât cele cu executare în regim de detenţie nu este justificată.
Mai mult, procurorii nu înţeleg urgenţa adoptării actului de clemenţă în condiţiile în care Constituţia României arată că acordarea amnistiei sau a graţierii colective se reglementează prin lege organică, nicidecum prin ordonanţă de urgenţă.
Cu privire la proiectul de OUG privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedura penală, DIICOT arată că a iniţiat o consultare largă a procurorilor din structura centrală şi teritorială pentru o evaluare cât mai riguroasă a posibilelor efecte ale proiectului supus dezbaterilor.
La o prima examinare a proiectului, anchetatorii critică înjumătăţirea limitelor de pedeapsa şi condiţionarea existenţei faptei de crearea unei „pagube” mai mari de 200.000 de lei în cazul infracţiunii de abuz în serviciu.
Cât priveşte un aliniat nou introdus prin propunerea legislativă, „este de menţionat că în referire la cazul unei persoane juridice de drept public plângerea prealabilă ar trebui formulată de reprezentantul legal al acesteia, cel mai probabil autorul abuzului în serviciu, dat fiind faptul că, în general, abuzul e generat de o persoană cu autoritate de decizie sau cu funcţie de conducere sau control. Nu în ultimă instanţă, textul, astfel cum este redactat, limitează sfera de aplicabilitate a infracţiunii de abuz în serviciu, dezincriminând practic acte materiale care, deşi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii, nu realizează condiţia producerii pagubei de 200.000 de lei”, mai arată reprezentanţii DIICOT.
Cu referire la infracţiunea de neglijenţă în serviciu, anchetatorii consideră că „abrogarea acestei infracţiuni ar lasă neacoperită sfera actelor materiale asemănătoare celor incriminate de abuzul în serviciu, dar săvârşite cu formă de vinovăţie a culpei”.
De asemenea, nu s-a realizat un studiu de impact referitor la numărul cauzelor aflate pe rolul parchetelor sau instanţelor având ca obiect infracţiunea de neglijenţă în serviciu, ori numărul condamnărilor, având în vedere că o atare nouă reglementare va intra sub incidenţa articolelor referitoare la aplicarea legii mai favorabile sau a legii penale de dezincriminare, spun procurorii.
În ceea ce priveşte conflictul de interese, procurorii arată că „se observă că modificarea textului nu este menită să pună textul în acord cu dispoziţiile deciziei CCR, ci restrânge în mod nejustificat sfera de aplicabilitate a acestuia”.
Despre modificarea articolului privind denunţul, DIICOT arată că acesta este nou introdus, fără a fi explicată concret, în Nota de fundamentare, raţiunea pentru care se doreşte introducerea acestui alineat.
„Învederăm faptul că instituţia denunţului, mod de sesizare a organelor de urmărire penală, este un act procedural derivat dintr-o obligaţie de diligenţă, morală, cetăţenească de care poate uza sau nu orice persoană fizică sau juridică care a luat la cunoştinţă despre comiterea unei fapte, alta decât faptele pentru care există o obligaţie legală de a denunţa sau înştiinţa autorităţile sau organele de urmărire penală”, susţin procurorii DIICOT.
Ei mai spun că, dintr-o altă perspectivă, în dosarele de competenţă DIICOT, modul de sesizare în forma denunţului poartă şi asupra dreptului inculpatului de a-şi crea o situaţie juridică mai favorabilă, situaţie pe care, fără ameninţarea iminentă a unei condamnări grave, persoana cercetată nu ar crea-o, dat fiind faptul că, în general, persoanele care fac obiectul denunţului sunt, de cele mai multe ori, ceilalţi participanţi la săvârşirea infracţiunii.
Cei mai mulţi dintre denunţători sunt complici sau coautori la faptele comise de persoanele denunţate şi câtă vreme infracţiunea se săvârşeşte în condiţii de avantaj pentru ele, nu au niciun interes să facă denunţ, arată DIICOT
„Atât timp cât urmărirea penală se efectuează până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, nu există nici un motiv pentru care instituţia denunţului trebuie limitată la un interval de timp de la data săvârşirii faptei. (…) În reglementarea actuală, denunţul s-a dovedit fără echivoc un instrument eficient al luptei împotriva criminalităţii organizate şi a corupţiei prin care organele de aplicare a legii descoperă săvârşirea unor infracţiuni care în mare măsură ar rămâne altfel nedevoalate”, mai susţin procurorii.
