Donald Trump a dat startul sfârşitului Obamacare

0
76

Acesta este un decret pentru a „reduce greutatea” financiară a legii, înainte de abrogarea sa, a declarat secretarul general al Casei Albe, Reince Priebus. Această lege a permite tuturor americanii sa aiba asigurare de sanatate.

În detaliu, preşedintele a ordonat administraţiei sale să folosească toate marjele posibile de manevră pentru a nu aplica legea în vigoare, prin scutiri şi amânări.

De asemenea, printr-o notă de la şeful personalului lui
Trump, Casa Albă a realizat o îngheţare imediată de reglementare
pentru toate agenţiile guvernamentale, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei
Albe, Sean Spicer. Casa Albă nu a oferit imediat detalii despre ce implica ordinul
executiv sau memento-ul respectiv.

Într-o ceremonie de semnare aranjată pripit, cu unii dintre consilierii de top în jurul lui, Trump s-a aşezat în spatele biroului prezidenţial şi a semnat ordinul. El a semnat, de asemenea, şi mandatul pentru secretarul său al apărării recent confirmat, James Mattis, şi pentru secretarul pentru Securitatea Internă, John Kelly.

Înlocuirea şi abrogarea „Affordable Care Act” sau „Obamacare”
a fost un angajament central pe care Trump şi l-a asumat în timpul campaniei
pentru alegerile prezidenţiale, cu toate că republicanii din Congresul SUA nu
au stabilit încă un plan pentru a înlocui programul de asigurare.

Planul lui Trump de abrogare a programului de asigurare
medicală promovat de preşedintele Barack Obama a început să ia contur la
mijlocul lunii ianuarie, când Senatul american a votat o rezoluţie prin care le
cere comisiilor de resort ale Congresului să pună la punct legislaţia necesară
pentru abrogare.

Atunci, republicanii au declarat că procesul de anulare a
Obamacare ar putea dura luni de zile, iar dezvoltarea unui plan de înlocuire ar
putea dura şi mai mult. Ei sunt supuşi, însă, la presiuni din partea lui Trump
să acţioneze rapid.

Legislaţia pentru extinderea accesului la sănătate
(Affordable Care Act), supranumită Obamacare, a fost introdusă în 2010 şi este
nepopulară în rândul multor americani, deoarece a mărit contribuţiile la asigurările
de sănătate pentru contribuabili.

Sumele astfel obţinute finanţează accesul la servicii de
sănătate al americanilor care nu plătesc contribuţii.

Milioane de americani s-au înscris în acest program, pentru
a obţine acces la servicii medicale.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments