Două zile bogate în evenimente dedicate aniversării Unirii Principatelor Române

0
152

Într-o conferinţă de presă susţinută luni la Palatul Roznovanu, primarul Mihai Chirica a prezentat manifestările prilejuite de sărbătorirea Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859. “Invităm toţi ieşenii să fie alături de noi. Vom încerca să facem din sărbătoarea de pe 24 ianuarie ceva similar cu evenimentele dedicate zilei de 1 decembrie, în aşa fel încât spiritul românesc să se simtă peste tot în Iaşi, oraşul capitală a României de la începuturile sale”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Evenimentele dedicate aniversării a 158 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române se vor desfăşura la Iaşi pe parcursul a două zile. Programul manifestărilor va debuta pe 23 ianuarie, când, de la ora 12.30, Sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii va găzdui seminarul „România, Europa şi Unirea”. Seria evenimentelor aniversare va continua la Muzeul Unirii, unde sunt programate vernisajul expoziţiei „Ecouri din trecut – arta textilă, autor prof. univ. Miruna Hasegan, lansarea albumelor aniversare „Iaşi, Capitală a României 1916 – 1918” şi „Alexandru Ioan Cuza – demnitate publică şi repere familiale 1866 – 1873 – 1909”, vernisajul expoziţiei „Unirea Principatelor Române în partiturile muzicale” şi concertul aniversar „Unirea Principatelor, partituri inedite”, susţinut de profesori şi studenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu”. Seara, de la ora 18.00, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” va avea loc concertul extraordinar Unirea prin muzică, susţinut de maestrul Nicolae Botgros şi Rapsozii Botoşanilor, împreună cu invitaţii lor, la spectacol accesul publicului fiind gratuit, în limita locurilor disponibile.

Pe 24 ianuarie, în Piaţa Unirii, loc tradiţional de aniversare a Unirii Principatelor, sărbătoarea va începe la ora 10.00, cu un concert folcloric desfăşurat sub genericul „Noi suntem români”, pe scenă urmând să urce Daniela Condurache, Ion Paladi, Petrică Mâţu Stoian şi Cristian Pomohaci. Între orele 11.00 şi 12.00 vor avea loc manifestările oficiale, constând în oficierea unui Te Deum, depunerea de coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi o paradă militară. Partea a doua a concertului folcloric „Noi suntem români” va începe la ora 12.00, cu participarea artiştilor Ştefan Pintilie, Nina Cuciuc, Nicuşor Iordan, Niculina Stoican şi Gheorghe Turda. Toţi ieşenii prezenţi vor fi invitaţi la ora 12.30 la tradiţionala masă populară. De asemenea, primarul Mihai Chirica va participa la slujba şi depunerea de coroane la mormântul domnitorului Al. I. Cuza de la Mănăstirea Trei Ierarhi. După amiază, de la ora 17.00, Universitatea Al. I. Cuza va fi gazda celei de-a şaptea ediţii a simpozionului naţional „Omagiu făuritorilor Unirii”, realizat de către Facultatea de Istorie în colaborare cu Academia Română – Institutul de istorie A.D. Xenopol Iaşi. Ca în fiecare an, manifestările de la Iaşi dedicate Zilei Unirii vor fi încheiate prin retragerea cu torţe pe traseul Piaţa Unirii – pietonal Ştefan cel Mare – Palatul Culturii.

În acelaşi context al sărbătoririi Unirii Principatelor Române, în perioada 24-26 ianuarie, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău revine pe scena Naţionalului ieşean cu trei spectacole de succes, în cadrul celei de a patra ediţii a turneului “Teatru românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”. Astfel, publicul ieşean este invitat să asiste la spectacolele „Casa mare” (24 ianuarie), „Aveţi ceva de declarat?” (25 ianuarie) şi „În ochii tăi fermecători” (26 ianuarie). Cu acest prilej, va avea loc şi lansarea volumelor privind istoria Teatrului Chişinău: „Geneza Teatrului Naţional Chişinău 1818-1960” şi „O cronică a Teatrului Naţional din Chişinău 1918-1930” – volume îngrijite de actorul şi regizorul Petru Hadârcă, directorul Teatrului Naţional Chişinău.

 

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments