Francois Fillon consideră ‘ineficiente’ sancţiunile UE împotriva Rusiei

0
78

Sancţiunile Uniunii Europene împotriva Moscovei sunt ‘ineficiente’, a declarat luni, la Berlin, favoritul în alegerile prezidenţiale din Franţa, Francois Fillon, atrăgând atenţia că Rusia şi SUA sub conducerea lui Trump ar putea pune bazele unor legături care să excludă UE, transmite Reuters. Într-o declaraţie după o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel, care a adoptat o poziţie fermă în favoarea sancţiunilor împotriva Rusiei din cauza sprijinului acesteia pentru separatiştii din estul Ucrainei, Fillon a spus că este nevoie de un gest din partea Moscovei înainte ca sancţiunile să poată fi ridicate.

„Sunt convins că sancţiunile economice sunt total ineficiente”, a declarat Fillon presei după întâlnirea cu Merkel. „Trebuie să găsim o altă cale de a discuta”, a adăugat el. „Nu vreau ca (preşedintele american Donald) Trump să discute cu Rusia pe seama noastră. Ar fi dăunător pentru Europa dacă Trump ar trece peste capetele noastre, lucru de neconceput”, a mai afirmat Fillon, conform Agerpres.

Ucraina nu face nici ea ceea ce trebuie pentru a garanta pacea, a subliniat el. Într-un interviu pentru Le Monde, Fillon a afirmat că pe termen lung va avea ca ţintă un nou parteneriat economic cu Rusia şi o conferinţă Europa-Rusia pe probleme de securitate, odată ce conflictul din Ucraina va fi rezolvat. Fillon s-a întâlnit cu Angela Merkel în mai multe rânduri în perioada în care a fost premier, între 2007 şi 2012.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments