Gafă uriașă. Noul ministru al Economiei a declarat că vrea să restructureze complexurile energetice, care se află la alt minister

0
119

Viitorul ministru al Economiei, Alexandru Petrescu, a declarat, în timpul audierilor în comisiile parlamentare reunite pentru industrii şi servicii şi pentru politică economică, reformă şi privatizare, că ar dori să restructureze complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara, companii care nu se află în subordinea Ministerului Economiei, ci la Ministerul Energiei.

Petrescu a primit aviz pozitiv miercuri de la comisiile parlamentare, cu 40 de voturi pentru, 17 împotrivă şi o abţinere.

Petrescu, propus de PSD pentru funcţia de ministru al Economiei, a fost întrebat, în cadrul comisiei de industrii şi servicii, ce planuri va demara în calitate de ministru.

„Companiile aflate în dificultate, printre care şi complexurile energetice Oltenia şi Hunedoara, nu vor fi închise, ci vor trece printr-un proces de restructurare. Vom constitui un fond suveran de investiţii care să administreze activele statului. Vom acoda facilităţi firmelor cu probleme pentru a le ajuta să iasă din impas”, a spus Petrescu.

Citește și:

Alexandru Petrescu, BIOGRAFIE. Cine este noul ministru propus al Economiei

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments