George H.W. Bush rămâne INTERNAT în spital. S-a aflat maladia de care suferă

0
65

Fostul preşedinte american George H.W. Bush a fost internat în spital, din cauza unei insuficienţe respiratorii, a anunţat biroul său de presă, într-o declaraţie acordată postului ABC News, preluată de agerpres.

Fostul preşedinte american George H.W. Bush, spitalizat de urgență (presă)

„Se află încă de sâmbătă la spitalul Houston Methodist şi reacţionează foarte bine la tratamentul care îi este administrat. Medicii sunt foarte încântaţi şi sperăm, cu toţii, că va fi externat în curând”, a spus purtătorul de cuvânt al familiei, Jim McGrath.

McGrath a precizat că Bush, în vârstă de 92 de ani, va mai rămâne câteva zile sub monitorizare, cu titlu preventiv, şi că se odihneşte.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments