Germania se distanțează de SUA și se orientează spre Asia, după ce Donald Trump și-a început mandatul

0
69

Germania va avea nevoie de o nouă strategie economică orientată spre Asia dacă noua administraţie americană va începe războiul comercial cu China, a afirmat vineri vicecancelarul Sigmar Gabriel, la câteva ore după ce preşedintele american, Donald Trump, a depus jurământul, şi a avertizat că se aşteaptă la o „cursă dură”, scrie Reuters. 

„Ceea ce am auzit astăzi are un ton foarte naţionalist”, a declarat Sigmar Gabriel într-un interviu acordat postului naţional de televiziune ZDF, prima reacţie a unui oficial german după învestirea preşedintelui Donald Trump. „Cred că trebuie să ne pregătim pentru o cursă dură”, a avertizat el. 

Sigmar Gabriel a adăugat că noul preşedinte american „a fost extrem de serios” în discursul său de învestire, fapt ce înseamnă că îşi va respecta promisiunile în privinţa comerţului şi alte domenii. 

Europa şi Germania trebuie să rămână unite „pentru a-şi apăra interesele comune”, a mai declarat el. 

Statele Unite sunt cel mai mare partener comercial al Germaniei, iar Donald Trump a avertizat că administraţia sa va impune o taxă vamală de 35% pentru maşinile producătorului german BMW asamblate în Mexic şi exportate în SUA.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments