Gigi Becali, acuzaţii dure la adresa celor de la CSA: Ce a devoalat şeful Stelei

0
183

Gigi Becali a prezentat astăzi acte prin care, susține el, se arată faptul că a creditat clubul cu 10 milioane de euro în perioada 2000-2003, dar și documente ce arată că Victor Pițurcă s-a numărat printre cei care au votat pentru transformarea clubului în S.A.

Pe listă mai apar Roșu, fost comandant al CSA Steaua, și George Boroi, fost adjunct al lui Roșu. După ce Pițurcă l-a acuzat public că a furat Steaua, Becali scoate la iveală acte de la începutul anilor 2000 prin care încearcă să demonstreze că a preluat legal clubul, iar acuzele ce îi sunt aduse nu au temei. „Dacă din 2000 până în 2003 am dat 10 milioane de dolari Stelei înseamnă că am furat? Nu am furat. Nu vreau să mă cert cu Pițurcă, e prietenul meu, dar de fiecare dată când zice de mine îi dau replica.

Boroi George, care e comandantul CSA a aprobat și el și a votat să se facă societate pe acțiuni. Mai departe vedem că a semnat și Pițurcă Victor să se facă societate pe acțiuni. Să ia și el acțiuni, ca mine. Deci Pițurcă a votat ca să fur eu, nu?! Erau 10 membri în Adunarea Generală care erau în conducerea CSA. Ei au votat. Roșu și Boroi au votat să se facă societate pe acțiuni clubul de fotbal. Îi am și pe casetă… Acum ei îmi spun că am furat. Nu am furat, voi ați votat! Eu am dat 10 milioane pe nimic după care mi-am cerut drepturile.

Au votat statutul societății mele. Au votat că societatea comercială Fotbal Club Steaua București va prelua fără nicio formalitate locul în Liga 1. Roșu și cu Boroi au semnat ca societatea comercială să se numească Steaua București și să preia toate drepturile. Ce înseamnă toate drepturile? Locul în divizie, palmares, totul”, a declarat Becali astăzi într-o conferință de presă.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments