Grefierii din Galați, PROTEST din cauza inechităţilor salariale din justiţie

0
72

Câteva zeci de grefieri şi angajaţi din personalul conex şi auxiliar de la Palatul de Justiţie din Galaţi au întrerupt vineri programul de lucru, timp de o oră, nemulţumiţi de diferenţele salariale existente în sistemul de justiţie. 

Potrivit preşedintelui Sindicatului Ius-Lex Galaţi, Mirela State, grefierii şi personalul conex şi auxiliar de la Judecătoria, Tribunalul şi Curtea de Apel Galaţi au protestat inclusiv din cauza inechităţilor salariale din justiţie.

Teodor Meleșcanu va fi un ministru SECOND-HAND. NU va avea nici un cuvânt de spus în Europa

„Sunt mai multe nemulţumiri legate de numărul mic de personal, de statut, de salarii – vorbim de valoarea de referinţă care trebuie să crească de la 398 la 445, aşa cum este decizia Curţii Constituţionale, şi cei 18% conform aceleiaşi decizii. Noul ministru nu aplică sau aplică diferenţiat, pentru el, familia justiţiei înseamnă doar magistraţii, noi nu existăm”, a declarat State, informează agerpres.ro

Ea a precizat că vineri, programul de lucru a fost întrerupt timp de o oră, dar că pe viitor, va fi întrerupt progresiv până se va ajunge la paralizarea activităţii. 

„Luni, se va întrerupe pentru două ore, de lunea viitoare – trei ore, de lunea cealaltă – patru ore şi tot aşa până la opt ore. Vom paraliza activitatea dacă Ministerul Justiţiei nu va înţelege să mărească bugetul şi pentru grefieri, personalul conex şi auxiliar’, a spus Mirela State.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments