Judecătoarea Geanina Terceanu, frații Becali, dar și Cristian Borcea ajung astăzi în fața magistraților, după ce au contestat decizia Curții de Apel București și au cerut pedepse mai mici în dosarul „Transferurilor”.
În luna noiembrie, fostul impresar Ioan Becali a fost condamnat de Curtea de Apel București la 7 ani și 4 luni închisoare, iar fratele său Victor Becali la 5 ani și 8 luni închisoare, în dosarul în care sunt acuzați că au mituit-o pe fosta judecătoare Geanina Terceanu.
În același dosar, Cristian Borcea, fost președinte executiv al clubului de fotbal Dinamo, a fost condamnat la 7 ani și 10 luni închisoare, iar Geanina Terceanu a primit 5 ani și 6 luni.
Elena Udrea, ipoteză EXPLOZIVĂ despre întâlnirea Ghiță-Coldea: ‘I-a dat facturi FALSE’ – DOCUMENT
Instanța a mai dispus confiscarea sumei de 195.000 euro de la Geanina Terceanu, banii reprezentând mita primită de aceasta.
În plus, avocatul George-Antonie Iorgovan a fost condamnat la un an închisoare cu suspendare și efectuarea a 60 de zile muncă în folosul comunității, iar avocatul Daniel-Costel Petre a primit un an cu executare, ambii fiind acuzați de mărturie mincinoasă.
Potrivit deciziei CAB, Ioan și Victor Becali au primit câte 3 ani închisoare pentru dare de mită, pedepse contopite cu cele din dosarul transferurilor, iar în final ei vor avea de executat 7 ani și 4 luni, respectiv 5 ani și 8 luni închisoare. În cazul lui Ioan Becali, judecătorii de la Curtea de Apel București au dispus și anularea deciziei prin care a fost eliberat condiționat.
De asemenea, Cristian Borcea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni pentru dare de mită, pedeapsă contopită cu cea din dosarul transferurilor, rezultând 7 ani și 10 luni.
Decizia nu a fost definitivă și putut fi atacată cu apel.