Imagini LIVE de la audierile miniştrilor
UPDATE Ana Birchall, ministru propus pentru Afaceri Europene: Decizia Marii Britanii din UE implică şi oportunităţi pentru rolul Romaniei în UE. Preluarea primei presedinţii a Consiliului Europei va reprezenta o oportunitate pentru un profil european accentuat. Vorbim de cel mai important proiect post-aderare şi fac apel să fie susţinut de toate partidele. Aderarea la Schengen rămane un obiectiv.
Victor Ponta a fost prezent în sală doar la începutul şi sfarşitul audierilor celor doi miniştri propuşi, Mihaela Toader şi Ana Birchall. În rest, a fost absent pe toată durata audierilor. Sedinţa a fost condusă de senatorul PSD Gabriela Creţu, preşedinta Comisiei de Afaceri Europene de la Senat.
La sesiunea întrebări şi răspunsuri, Eugen Tomac a părăsit sala pentru că timpul fixat a fost prea scurt. „Este un abuz”, a reclamat Tomac în timp ce a părăsit sala.
UPDATE A început audierea lui Toma Petcu, propunerea pentru Ministerul Energiei. Petcu a subliniat că urmăreşte o „redefinire a politicilor ca România să devină un jucător energetic regional”.
Petcu a vorbit de problemele de la Hidroelectrică, fapt ce l-a determinat pe deputatul Remus Borza şi să ia cuvântul pentru un scurt discurs. Cu toate că au încercat să-l întrerupă de mai multă ori, Borza a vorbit considerabil mai mult faţă de toţi ceilalţi antevorbitori, fără a pune vreo întrebare.
UPDATE Cu 18 voturi „pentru”, opt „împotrivă” şi nicio abţinere, Comisiile de afaceri europene reunite au dat un aviz favorabil pentru Mihaela Toader. Parlamentarii USR si PNL au votat împotrivă. Deputaţii PSD, ALDE şi UDMR au votat pentru.
UPDATE Alexandru Petrescu, propunerea pentru Ministerul Economiei, a fost validat, primind aviz favorabil. 40 de voturi au fost „pentru“, 17 „împotrivă“, iar un parlamentar s-a abţinut.
UPDATE A început şi audierea ministrului Economiei, Alexandru Petrescu. Preşedinte de şedinţă este Mihai Tudose, cel care a fost aproape de a prelua portofoliul Finanţelor. Tudose le-a cerut celor din sală să nu facă declaraţii politice, iar lui Petrescu să-şi prezinte programul în maxim 5-10 minute.
Tudose i-a cerut ministrului desemnat să vorbească despre viziunea sa despre industria de Apărare.
Petrescu a punctat că va fi atent la respectarea drepturilor consumatorilor, companiile aflate în dificultate ca CE Hunedoara, CE Oltenia sau Oltchim nu se vor închide şi că România va avea exporturi mai mari.
UPDATE A început audierea ministrului propus pentru Fonduri Europene, Mihaela Toader. Comisia de afaceri europene este condusa de fostul premier Victor Ponta. Fostul premier a început prin a transmite că o va vota pe Mihaela Toader, pe care a laudat-o că împreuna cu Eugen Teodorovici a rezolvat problema fondurilor europene.
Mihaela Toader: Am coordonat programele operaţionale. În ultimele şase luni am fost acasă. Avem bucuria de a avea încă un copilas. Este un domeniu la care mă simt pregatita. Absorbţia Fondurilor europene trebuie să fie un obiectiv national.
Audierea ministrului a fost marcata de un schimb de replici între Victor Ponta şi Eugen Tomac, care a dorit ca ministrul propus să raspunda, pe rând, la fiecare întrebare în parte. Deputatul PMP a spus că este un abuz, însa Victor Ponta nu l-a luat în seama. Ilie Dan Barna, reprezentantul USR, a facut o remarca potrivit căreia Mihaela Toader este tehnocrat în Guvernul Grindeanu. „Doamne fereşte!”, a spus Andrei Gerea, deputat ALDE.
Cei 26 de miniştri ai din Guvernul Grindeanu vor fi audiaţi în comisiile de specialitate începând cu ora 08.00. Audierea acestora se va termina în jurul prânzului.
La ora 15.00 e programat plenul reunit al Parlamentului unde va fi citit programuld e guvernare de Sorin Grindeanu, iar ulterior, după dezbaterea acestuia, se va da votul final.
PSD şi ALDE vor ca seara, de la ora 19.00, noul Guvern să depună jurământul la Palatul Cotroceni pentru ca, de la ora 21.00 să fie ţinută şi prima şedinţă de Guvern.
Prim-ministru
Sorin Grindeanu -PSD
43 de ani
Social-democratul Sorin Grindeanu, actual preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, este propunerea PSD şi ALDE pentru Palatul Victoria. În perioada decembrie 2014- noiembrie 2015, Sorin Grindeanu a ocupat funcţia de ministru pentru Societatea Informaţională, iar anterior, acesta a fost membru al Comisiei de control parlamentar al SRI în perioada 2013-2014.
Ministerul Dezvoltării şi vicepremier
Sevil Shhaideh – PSD
52 de ani
Sevil Shhaideh a fost prima propunere de premier a PSD şi ALDE, însă aceasta nu a fost acceptată de Klaus Iohannis. Ministrul originar din Constanţa a fost succesoarea lui Liviu Dragnea ca ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în 2015, după ce acesta a fost condamnat la doi ani cu suspendare în Dosarul „Fraudă la referendum“. Persoană de încredere a liderului PSD, Shhaideh va fi şi vicepremier.
Ministerul Mediului şi vicepremier
Daniel Constantin – ALDE
39 de ani
Copreşedinte al ALDE, Daniel Constantin a fost lansat în politică de Dan Voiculescu, cel care l-a instalat preşedinte al PC în 2010. Doi ani mai târziu, Constantin a ajuns ministru al Agriculturii, iar după ce Voiculescu a fost încarcerat, Daniel Constantin s-a aliat cu Călin PopescuTăriceanu şi au format ALDE. A absolvit Facultatea de Zootehnie.
Ministerul Afacerilor Interne
Carmen Daniela Dan – PSD
46 de ani
Carmen Daniela Dan este prima femeie propusă pentru portofoliul Internelor. Fost prefect al judeţului Teleorman şi actual preşedinte al Comisiei Juridice din Senat, Carmen Daniela Dan a lucrat alături de Liviu Dragnea la Consiliul Judeţean Teleorman timp de opt ani, aceasta fiind unul dintre juriştii instituţiei. „Am vrut să pun pe cineva în care am foarte multă încredere“, a precizat Dragnea vorbind de nominalizare lui Carmen Dan.
Ministerul Apărării Naţionale
Gabriel Beniamin Leş -PSD
41 de ani
Gabriel Beniamin Leş a fost secretar de stat pentru armament în cadrul Ministerului Apărării Naţionale în perioada octombrie 2015 – octombrie 2016, unde a venit din funcţia de director general al APIA Satu Mare. Din decembrie, este senator, fiind la primul mandat de parlamentar. Leş a urmat şi cursul „Securitate şi bună guvernare“ din cadrul Colegiului Naţional de Apărare.
Ministerul Justiţiei
Florin Iordache – PSD
56 de ani
Iordache este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, fiind la al cincilea mandat de ales în Legislativul României. În perioada iunie 2016-decembrie 2016, Iordache a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor. De numele său se leagă mai multe proiecte controversate privind conflictul de interese şi modificări ale Codului Penal.
Ministerul Afacerilor Externe
Teodor Meleşcanu – ALDE
75 de ani
Meleşcanu a mai ocupat această funcţie între 1992 şi 1996, apoi din nou în 2014, pentru doar opt zile, între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, când a fost însărcinat cu rezolvarea problemelor legate de votul din diaspora. El a fost şi ministru al Apărării în Guvernul Tăriceanu (aprilie 2007 – decembrie 2008) şi a fost numit în perioada 2012-2014 şef al SIE, la propunerea lui Traian Băsescu.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene
Ana Birchall –PSD
43 de ani
Ana Birchall, în prezent preşedinte al Comisiei de afaceri europene din Camera Deputaţilor, a fost în trecut consiliera lui Mircea Geoană când acesta era ministru de Externe şi a lui Victor Ponta, când ultimul era premier. Ea şi soţul au investiţii financiare în străinătate de 23 de milioane de euro.
Ministerul Economiei
Alexandru Petrescu – PSD
42 de ani
Alexandru Petrescu este în prezent director general al Poştei Române, fiind fost preşedinte al consiliului de administraţie al CFR Călători în perioada mai – decembrie 2015. Fost vicepreşedinte al PSD Diaspora, a încasat în anul 2015 un bonus de performanţă în valoare de 135.418 lei brut, deşi compania a avut o pierdere netă de 7,4 milioane euro.
Ministerul Agriculturii
Petre Daea – PSD
68 de ani
Petre Daea, politician apropiat de fostul premier Adrian Năstase, a mai ocupat funcţia de ministru al Agriculturii, chiar dacă pentru o perioadă scurtă, iulie-decembrie 2004, în Guvernul Năstase. Anterior, acesta a deţinut, în perioada martie 2002-iulie 2004, funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii. Daea este unul dintre iniţiatorii legii pensiilor speciale pentru parlamentari.
Ministerul Energiei
Toma Petcu -ALDE
38 de ani
Petcu a fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), cu rang de secretar de stat, din decembrie 2015 până în mai 2016. Anterior, acesta a fost subprefect al judeţului Giurgiu, părăsind funcţia odată cu demisia sa din PNL, în iulie 2014, pentru a merge în ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu. În CV-ul său public, Petcu menţionează că poate „asigura managementul oricărui compartiment din cadrul unei companii cu exceptia celui economic“.
Ministerul Sănătăţii
Florian Bodog -PSD
45 de ani
Florian Bodog este profesor la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, fiind şi decan al acestei instituţii. Din octombrie, ministrul Educaţiei Mircea Dumitru i-a retras dreptul de a coordona doctorate pe motiv că are doar două articole publicate. În prezent, Bodog este la al doilea mandat de parlamentar.
Ministrul delegat pentru Fonduri Europene
Mihaela Toader – PSD
38 de ani
Mihaela Toader a ocupat din martie 2013 funcţia de director al Unităţii de Analiză, Programare şi Evaluare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, fiind numită în timpul mandatului de ministru al lui Eugen Teodorovici. Anterior, în perioada 2008-2013, Toader a fost directorul Direcţiei Politici Publice din Secretariatul General al Guvernului (SGG).
Ministerul Transporturilor
Răzvan Cuc – PSD
33 de ani
Răzvan Cuc, actual deputat de Giurgiu, a fost concediat anul trecut din funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, de fostul premier Dacian Cioloş. De profesie economist, Răzvan Cuc este considerat unul dintre apropiaţii lui Nicolae Bădălău, preşedintele executiv al PSD, din moment ce a deschis lista de Camera Deputaţilor de la Giurghiu.
Ministrul delegat pentru Diaspora
Andreea Păstârnac – PSD
49 de ani
Păstârnac, diplomat de carieră, este din septembrie 2013 ambasador în Israel, fiind numită în această funcţie fostul preşedinte Traian Băsescu. În noiembrie 2015, ambasadoarea a fost acuzată de membri ai comunităţii româneşti din Israel că nu s-a implicat în sprijinul însoţitorilor celor două victime ale incendiului din Clubul Colectiv care au fost transferate la un spital din Tel Aviv.
Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale
Ionuţ Vulpescu – PSD
40 de ani
Licenţiat în Teologie şi doctor în Filosofie, Ionuţ Vulpescu a mai deţinut funcţia de ministru al Culturii timp de 11 luni, spre sfârşitul guvernării Ponta. Îi plac filmele cu Stan şi Bran, dar şi pelicule precum „Casablanca“, „La dolce vita“, „Zorba Grecul“, şi „Forrest Gump“. Între cărţile sale preferate se numără „Micul prinţ“ şi „Marele Gatsby“. Este la al doilea mandat de deputat PSD.
Ministerul Educaţiei
Pavel Năstase – PSD
65 de ani
Fost rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti (ASE), în mandatul 2012 – 2016, Pavel Năstase a fost ales în 2016 preşedinte al Senatului Universitar al ASE pentru următorii patru ani. L-a susţinut public pe Victor Ponta la alegerile prezidenţiale din 2014, iar în urmă cu un an le-a luat apărarea profesorilor de la ASE care au girat caracterul ştiinţific al lucrărilor scrise de mai mulţi deţinuţi pentru a-şi reduce din pedeapsă.
Ministerul Cercetării şi Inovării
Şerban Valeca – PSD
60 de ani
În perioada 2000-2003, Şerban Valeca a fost ministru delegat pentru Cercetare în Guvernul condus de către Adrian Năstase. Şerban Valeca este în prezent preşedintele PSD Argeş, profesor la Universitatea din Piteşti şi se află la al treilea mandat de senator. Practică artele marţiale încă din 1976 şi are centură neagră 4 DAN în karate. Are 10 cărţi scrise şi un doctorat în Management Industrial la Universitatea din Braşov.
Ministerul Finanţelor Publice
Viorel Ştefan – PSD
62 de ani
Economist de profesie, Viorel Ştefan a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Iaşi, iar în 2002 a devenit doctor în economie. Aflat la al şaselea mandat de parlamentar, Ştefan este preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor. În intervalul 1991-1996, a deţinut funcţia de director general la NAVROM Galaţi. În prezent, el este, printr-o firmă interpusă, acţionar semnificativ al societăţii.
Ministerul Comunicaţiilor
Augustin Jianu –PSD
30 de ani
Director general al Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), Augustin Jianu a fost, în perioada 2012-2014, consilierul lui Dan Nica, la acea vreme ministru pentru Societatea Informaţională. În 2011, a absolvit Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Universitatea Politehnica din Bucureşti. În 2015, a obţinut un certificat în domeniul securităţii sistemelor şi al criptografiei.
Ministerul Muncii
Lia Olguţa Vasilescu
42 de ani
Primăriţa Craiovei a fost aleasă şi deputat la scrutinul electoral din 11 decembrie. A absolvit Facultatea de Litere şi Istorie din Craiova, specializarea română-italiană, în anul 1997, şi Colegiul Naţional de Apărare în anul 2001. La doar 17 ani, Lia Olguţa Vasilescu era membru fondator Partidul România Mare, iar în 1993 a devenit preşedintele organizaţiei de tineret România Mare din Dolj. În 2007 s-a înscris în PSD.
Ministerul Apelor şi Pădurilor
Adriana Petcu- PSD
55 de ani
A devenit director al Administraţiei Bazinale de Apă Buzău-Ialomiţa, în data de 1 martie 2010 şi este încă în funcţie. În 2014, ANI a declarat-o incompatibilă pentru că a coordonat un proiect european din care a obţinut 27.086 de lei, dar ulterior a câştigat procesul. „Există o hotărâre definitivă şi irevocabilă, cred că este un subiect închis“, a precizat Liviu Dragnea.
Ministerul Tineretului şi Sportului
Marius Dunca – PSD
36 de ani
De profesie inginer mecanic, Dunca a condus firma de curăţenie facemcurat.ro. După o experienţă de cinci luni ca director la Protecţia Consumatorilor (ANPC) din Braşov, Dunca a fost propulsat pe criterii politice la conducerea centrală a ANPC de către premierul Victor Ponta, în 2014. A fost demis tot de Ponta după tragedia de la Colectiv. În decembrie a fost ales senator PSD.
Ministerul Turismului
Mircea Titus Dobre – PSD
38 de ani
De profesie economist, Dobre se află la cel de-al doilea mandat de parlamentar, iar timp de zece ani a lucrat la firma tatălui său, fiind director de calitate, apoi director de marketing. Potrivit declaraţiei de avere, Dobre are ceasuri de 18.000 de euro şi a acordat un împrumut de 325.000 de euro unei persoane. Tatăl său, Mircea Dobre, este consilier local PSD în Constanţa.
Ministerul pentru Dialog social
Gabriel Petrea – PSD
32 de ani
Este licenţiat al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti (2008). În decembrie 2015 a fost ales preşedinte al tineretului social-democrat, fiind susţinut de Liviu Dragnea. Între 2012 şi 2016 a fost viceprimar al Sectorului 6, iar în decembrie a fost ales deputat PSD în Bucureşti.
Ministerul pentru mediul de afaceri
Florin Jianu – PSD
40 de ani
A mai fost ministru delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism în Guvernul Ponta, preluând funcţia în martie 2014 de la Maria Grapini. A rezistat în guvern doar nouă luni. Absolvent al Facultăţii de Matematică din Bucureşti, Jianu a condus Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) din poziţia de preşedinte.
Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul
Graţiela Gavrilescu
50 de ani
Absolventă a Facultăţii de Tehnologie Petrochimică de la Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti, Gavrilescu a fost ministru al Mediului în perioada 17 decembrie 2014 – 17 noiembrie 2015. Din 2004 şi până în 2013 a fost membru al PNL Prahova, apoi i s-a alăturat lui Călin Popescu Tăriceanu la fondarea PLR. Este la al patrulea mandat de parlamentar.