Guvernul nu ține cont de promisiunea lui Dragnea. Apărarea, sub 2% din PIB/ UPDATE

0
57

UPDATE: Ministerul Apărării Naționale susține că bugetul pe 2017 va fi de peste 2% din PIB, datorită unor credite. Detalii AICI!

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) are prevăzut pentru 2017 un buget de 11.022.232.000 lei, în descreştere faţă de anul precedent, care are o execuţie preliminată de 11.271.740.000 lei, potrivit proiectului de buget postat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Vezi AICI proiectul de buget!

Această sumă reprezintă 1,35% din Produsul Intern Brut pe 2017, mult sub cele două procente asumate de întreaga clasă politică. Însuși Liviu Dragnea, cu ocazia vizitei în SUA, afirma că România va aloca 2% din PIB pentru Apărare.

„Astăzi am avut o discuție informală foarte bună cu domnul Michael Flynn, viitorul consilier pentru securitate națională în noua administrație Trump. Am discutat despre perspectivele excelente ale parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite și despre faptul că securitatea națională și stabilitatea reprezintă doi factori esențiali pentru dezvoltarea și prosperitatea unei națiuni. L-am asigurat că actualul guvern de la București va respecta angajamentul României de a aloca 2% din PIB pentru apărare, iar dânsul mi-a confirmat interesul special al SUA față de România și dorința noii administrații americane de a dezvolta parteneriatul cu țara noastră”, scria liderul PSD pe Facebook, pe 18 ianuarie.

Vezi și: LOVITURĂ DE TEATRU: Guvernul PSD dă mai mulți bani la SRI decât Cioloș

Din bugetul total al instituţiei, 96,36% reprezintă fonduri de la stat, adică 10.620.560.000 lei, iar 3,64% – venituri proprii. 

Estimările pentru anii următori indică o creştere a alocărilor pentru MApN: 12.967.292.000 lei în 2018, 18.542.291.000 lei în 2019 şi 20.321.290.000 pentru 2020. Astfel, abia din 2019 s-ar putea atinge nivelul de 2% din PIB.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments