Gabriel, al cărui Partid Social-Democrat (SPD) este un partener
minoritar în Guvernul de coaliţie al Angelei Merkel, a declarat că
eforturile intense ale unor ţări precum Franţa şi Italia de a-şi reduce
deficitele fiscale au dus la riscuri politice.
„Am întrebat-o la un moment pe cancelar ce ar fi mai costisitor pentru
Germania: ca Franţa să aibă dreptul de a avea un deficit mai mare cu
jumătate de punct procentual sau ca Marine Le Pen să devină
preşedinte?”, a spus el, referindu-se la lidera Frontului Naţional de
extremă-dreapta.
“Încă îmi datorează un răspuns”, a adăugat Gabriel, al cărui SPD este în
favoarea concentrării pe investiţii, în timp ce conservatorii lui
Merkel pun mai mult accent pe disciplina fiscală ca bază a prosperităţii
economice.
SPD ar urma să îl aleagă pe Gabriel, preşedintele său, care este în
prezent ministru al Economiei, să candideze împotriva lui Merkel la
alegerile legislative din septembrie.
Întrebat dacă chiar crede că ar putea obţine mai multe voturi prin
transferul mai multor bani germani către alte ţări, Gabriel a răspuns:
“Ştiu că această discuţie este extrem de populară”.
“Dar ştiu şi despre starea UE. Nu mai este de neconceput să se
destrame”, a avertizat el. “Dacă acest lucru se va întâmpla, copiii şi
nepoţii noştri ne vor blestema”, a adăugat oficialul.