Un reactor nuclear din Belgia, Doel 4 (nord, în apropiere de Olanda), s-a oprit în mod automat după un incident în partea non-nucleară a centralei în urma căruia o persoană a fost rănită, a declarat miercuri o purtătoare de cuvânt a Electrabel, compania care exploatează centrala, relatează AFP, conform agerpres.
„Analizăm cauzele incidentului produs marţi. Centrala s-a oprit în mod automat. Este un mecanism de siguranţă”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a Electrabel, filială a grupului francez Engie.
„Oprirea a provocat degajarea de aburi şi o parte a acestora a ajuns în sala maşinilor unde se găsea un angajat”, a mai spus ea, precizând că acesta a fost rănit din cauza aburilor şi a fost imediat transportat la spital.
Citeşte şi: CRIMA care i-a şocat pe britanici. O fetiţă de 7 ani a fost găsită moartă
Repornirea reactorului Doel 4 este programată pentru miercuri, după ultimele evaluări ale operatorului.
Doel 4 este cel mai nou dintre cele patru reactoare ale centralei Doel, situată la 25 de kilometri nord de Anvers. El a fost construit la mijlocul anilor 1980. Primele două au fost construite la mijlocul anilor 1970.
Ţările vecine Belgiei, Germania (care a decis să renunţe treptat la energia nucleară), Olanda şi Luxemburg, şi-au exprimat în mod repetat îngrijorarea cu privire siguranţa reactoarelor vechi belgiene.
În afară de Doel, Belgia deţine o altă centrală la Tihange, în apropiere de frontiera cu Germania.