Inelul recuperat de autorităţile române de la bărbatul care a furat bijuterii în valoare de 5,2 milioane de euro dintr-un showroom privat din Paris, al mărcii elveţiene De Grisogono, a fost predat joi proprietarilor.
Potrivit judiciariştilor prahoveni, reprezentanţii legali ai firmei în cauză au venit joi în România pentru a ridica bijuteria. Inelul a fost păstrat până la acest moment în condiţii de maximă siguranţă. Tribunalul Prahova a dispus, la data de 14.01.2017, arestarea preventivă a inculpatului George Ploscaru pentru o perioadă de 30 de zile, acesta fiind acuzat că a furat, dintr-un magazin de pe teritoriul Franţei, bijuterii în valoare de 5,2 milioane de euro, conform Agerpres.
Faţă de un alt inculpat a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire. De asemenea, faţă de încă alţi şase suspecţi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire. Bijuteriile au fost sustrase dintr-un showroom privat din Paris al mărcii elveţiene de bijuterii De Grisogono, inculpatul recomandându-se drept evaluator interesat de achiziţionarea bunurilor.