Ionuţ Stroe: Dacian Cioloş nu ar putea conduce PNL. Cine vrea să plece din partid să plece. Îmi place un PNL curat

0
54

Principalele declaraţii ale deputatului Ionuţ Stroe: 

Despre PNL şi jocurile de culise

Nu sunt jocuri de culise în PNL. Nu cred că în momentul de faţă PNL trebuie să aibă chestiuni de genul acesta. Trebuie să avem cumpătare, dialog, pentru a ne recalibra politic. Eu cred că acest partid ar trebui să depăseaşscă de mult faza PDL sau faza PNL. Cred că succesul electoral depinde de fuziune. Facă vrem să avem un PNL mare, serios, care să facă opoziţie PSD, cred că ar trebui să uităm orice fel de apartenenţă la fostele PDL şi PNL. Viitorul Congres dacă s-ar organiza pe aceste criterii ar fi o greşeală. 

Despre amânarea Congresului 

Amânarea deciziei este o decizie în sine şi nu cred că e foarte potrivită. Această decizie se va lua formal într-un BPN. Eu aş fi vrut să fie mai devreme. Nu sunt incomodat de decizia desfăşurării Congresului în luna iunie, dar mie mi-ar fi plăcut să fie mai repede. PNL a excelat la categoria dezbatere internă.

Mie îmi place un PNL curat, cu oameni care-şi asumă responsabilităţi, nu care să se ocupe de propriile interesele. Nu-mi pare de plecarea niciunui membru. ALDE şi PMP sunt născute din traseism politic. Nu îmi e teamă de aceste două mici partide. 

PNL, un partid mic? 

Nu! Însă e nevoie de decizii clare. Tocmai de aceea am propus organziarea Conferinţei într-un termen cât mai scurt. Există un potenţial şi un bazin electoral pentru a asigura o cotă mare. Obiectivul nostru e să fim marele partid de dreapta integrator.  

Despre ameninţarea USR

USR a transferat din zona PNL. Mai mult, USR s-a hrănit din critica PNL. Intenţionat sau nu s-au aşezat pe o zonă politică care s-a simţit nereprezentată de PNL. Am avut cauze comune pentru care am luptat. Evenimentele recente au arătat că avem cauze comune. Cred că pe viitor putem face o asociere. Ideologic, ei nu sunt definiţi. Încă manifestă o oarecare rigiditate. USR semnează moţiunea noastră de cenzură în condiţiile în care sunt asumate ordonanţa şi amnistia. Acum, nu doar noi, ci şi USR, nu comunicăm foarte bine cu electoratul. PNL ar trebui să USR şi oameni care să fie o contrapondere la PSD.

Nu am ajuns în situaţia de a ne agăţa de vreun partid, cu atât mai puţin de USR. PNL e un partid istoric, un partid mare.

Despre rezultatele slabe

Trebuie să ne asumăm aceste rezultate. Odată asumată greşeală demonstrezi că eşti un om de onoare şi că poţi arăta apoi că rezolvi problemele. Avem acum o oportunitate prin prezenţa lui Klaus Iohannis la Cotroceni. Iohannis a fost un semnal pentru întreaga Europa. Dreapta românească, împreună cu Klaus Iohannis, ar putea face un proiect articulat. Pe mine mă bucură prezenţa publică a lui Klaus Iohannis, poziţionarea sa pe multe subiecte. Alina Gorghiu rămâne un lider al PNL, indiferent de ceea ce s-a întâmplat. Sigur se va regăsi şi în viitoarea condcuere. 

Despre Klaus Iohannis

Relaţia preşedinte de partid, preşedinte de ţară, nu trebuie să depăşească limitele Constituţiei. Însă, viitorul preşedinte PNL trebuie să aibă o  comunicare cu liderul ţării. Până în momentul de faţă Klaus Iohannis e singurul (n.r.-viitor candidat la preşedinţie)

Despre profilul viitorului preşedinte

Nu aş putea să-l descriu. Din răspunsurile anterioare cred că puteţi face un anume profil. Este mult prea devreme pentru mine (n.r.-să candideze pentru preşedinţie). Nu cred că aş putea fi omul potrivit pentru a conduce PNL. 

Despre Dacian Cioloş 

Nu! Dacian Cioloş nu ar putea conduce PNL pentru că nu e un om politic. A demonstrat competenţă, profesionalism, corectitudine, însă, pentru a face politică îţi trebuie mai mult. Trebuie să construieşti o imagine, puţină abilitate. Mi-ar plăcea însă ca Dacian Cioloş să fie membru al PNL. 

Despre Comisia SRI 

A existat o decizie agrupului PNL care a trimis acolo alţi doi colegi. Nu am nicun resentiment, nu am nici fel de undăde tristeţe. Prezenţa acolo s-ar fi justificat printr-un demers al preşedintelui. Această Comisie ar trebui să aibă în vedere deblocarea legilor siguranţei naţionale. Ele sunt blocate în Parlament din varii motive. Eu am făcut parte din delegaţia PNL la aceste consultări. Toate partidele au asumat profilarea oamenilor în aceste zone. Partidul nu mi-a întors spatele. Au mers acolo alţi membri. Rămân în zona mea de interes, cea a diplomaţiei parlamentare.

Despre scandalul Sebastian Ghiţă 

Tot acest scandal plecat de la acest om urmărit penal e făcut pentru a decredibiliza şi mai mult SRI. Planează suspiciuni că ar fi implicat (n.r.-SRI) mai mult spre zona Justiţiei. Trebuie să existe răspundere şi în zona Justiţiei. Nu aş putea spune dacă Ghiţă e o problemă de securitate naţională. 

Despre proteste

Când mergi se spune de ce mergi, când nu mergi, eşti întrebat de ce nu mergi. Din păcate, dialogul cu PSD s-a mutat în stradă. E singura formă de dialog cu un partid care şi-a asumat pe agenda sa amnistia şi graţierea. E bine că societatea a reacţionat, chiar dacă destul de zgomotos. Mingea e acum în terenul PSD. Cel mai bine ar ca dezbaterea să fie reală, parlamentară. De ce să nu aştepte şi rezultatul unui referendum. Oamenii nu au fat voturi pentru PSD pentru legile amnistiei şi graţierii.   

Despre contestarea la CCR

Vom vedea. Una din probele pe care trebuie să le treacă legile asumate prin răspundere este constituţionalitatea. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments