Jurnalista Sorina Matei lansează două ipoteze după ce au trecut nici mai mult, nici mai puțin decât 43 de zile de când a fugit Sebastian Ghiță. Potrivit acesteia, în cazul fugii fostului deputat, „statul român fie a fost învins, în mod ruşinos de un inculpat arestat, pentru că este incompetent şi extrem de slab, condus de oameni slabi şi nepregătiţi, fie este complice”.
DOSAR penal pentru finanțarea USR. Zeci de oameni fără adăpost ar fi sponsorizat partidul/ surse
„43 de zile de când a fugit Sebastian Ghiţă.
43 de zile de când instituţiile statului, plătite din bani publici, nici măcar nu au comunicat oamenilor cum a scăpat inculpatul Ghiţă de sub nasul lor.
43 de zile de când nimeni nu este de vină, nimeni nu îşi asumă nicio responsabilitate, deşi acest fiasco este evident.
43 de zile de când autorităţile statului tac adânc, sperând să dispară întrebările.
43 de zile de când acest caz Ghiţă nu este considerat unul de siguranţă naţională, deşi speţa implică SRI, DNA şi multe alte autorităţi ale statului.
43 de zile de când instituţiile statului nu îl caută pe Ghiţă.
43 de zile de când statul român habar n-are unde e Ghiţă şi, în mod ciudat, nici nu-l interesează.
În cazul fugii lui Sebastian Ghiţă, statul român fie a fost învins, în mod ruşinos de un inculpat arestat, pentru că este incompetent şi extrem de slab, condus de oameni slabi şi nepregătiţi, fie este complice.”, este mesajul jurnalistei.