„Este greşit că se acreditează ideea că în sistemul judiciar există magistraţi dispuşi să facă închisoare pentru obţinerea unor avantaje în carieră, cum ar fi promovarea într-o funcţie de execuţie în schimbul pronunţării unei soluţii de condamnare”, a declarat Camelia Bogdan pentru News.ro
Judecătoarea susţine că nu este permis să spui despre un magistrat că este executant sub pretextul libertăţii de exprimare şi că acest gen de formulări reprezintă atacuri la statul de drept.
„Nici la nivel de glumă nu este tolerabil să se folosească sintagma «magistrat executant» sub paravanul libertăţii de expresie şi astfel să se lezeze prestanţa unui sistem judiciar, a unui stat de drept în ansamblul sau. Este un atac la statul de drept. Am aşteptat să se autosesizeze CSM-ul în urma declaraţiilor fostului preşedinte şi dacă nu o va face, voi cere eu apărarea reputaţiei”, a mai precizat Camelia Bogdan.
Ea a salutat decizia Parchetului instanţei supreme de a se autosesiza şi a deschide un dosar penal în urma acestor înregistrări.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a deschis, miercuri, dosar penal după înregistrarea audio prezentată de Sebastian Ghiţă în care Traian Băsescu vorbeşte despre informaţii pe care le primea din dosare aflate în curs de soluţionare.
Detalii despre acest caz în articolul „Procurorii au deschis o anchetă privind înregistrarea în care Traian Băsescu vorbeşte despre informaţii pe care le primea din dosare”