Toate drumurile din judeţul Călăraşi au fost închise circulaţiei începând cu ora 22,00 a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU, Ovidiu Ştefan Tătăranu.
”Prefectul judeţul Călăraşi a anunţat că, începând cu orele 22,00, toate drumurile – comunale, judeţene, A2 – sunt închise circulaţiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Călăraşi.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi seară, o nouă atenţionare Cod galben de ger, valabilă până joi dimineaţă la nivelul întregii ţări.
Potrivit meteorologilor, de marţi noapte de la ora 21,00 până joi dimineaţă la ora 10,00, vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării. Astfel, minimele nocturne se vor situa în general între -17 şi -10 grade, iar maximele diurne vor fi negative.
Pe de altă parte, judeţele Constanţa şi Tulcea intră marţi noapte la ora 22,00 sub Cod portocaliu de viscol şi polei, la fel ca şi alte cinci judeţe din zona Moldovei care vor fi afectate de ninsori şi viscol.