Liberalii europeni nu vor să se alieze cu Mişcarea Cinci Stele

0
62

„Am ajuns la concluzia că nu există garanţii suficiente pentru a încheia un program comun în vederea reformării Europei“, a anunţat luni seara liderul liberalilor din PE, Guy Verhofstadt, într-un comunicat citat de AFP.

„Nu există suficiente puncte de acord pentru a da curs cererii Mişcării Cinci Stele de alăturare la ALDE. Încă avem prea multe divergenţe asupra unor probleme europene esenţiale“, a precizat Verhofstadt, care va afla pe 17 ianuarie dacă îl va înlocui pe social-democratul Martin Schulz la preşedinţia PE.

Simpatizanţii M5S au votat duminică şi luni pentru alăturarea la ALDE, la îndemnul liderului lor, Beppe Grillo.

Grillo, un actor de comedie italian ajuns lider politic pe un val antisistem, a decis să renunţe la colaborarea din PE cu Partidul Independenţei din Marea Britanie (UKIP), al eurofobului Nigel Farage, şi caută noi aliaţi.

Liderul M5S spune că a luat această decizie pentru a evita izolarea în care ar putea ajunge partidul său pe fondul recentelor evoluţii pe scena politică europeană.

„Recentele evoluţii pe plan european, precum Brexitul, ne determină să regândim natura grupului EFDD (Europa Libertăţii şi Democraţiei Directe, eurosceptic, n. red). Odată cu succesul extraordinar al Leave, UKIP şi-a atins obiectivul politic, şi anume ieşirea din Uniunea Europeană. Farage a renunţat deja la conducerea partidului său şi eurodeputaţii englezi nu vor mai face parte din următorul Parlament European“, şi-a explicat decizia Beppe Grillo într-un îndemn pentru simpatizanţii M5S să voteze pentru alianţa cu ALDE.

El a criticat alianţa cu UKIP în PE, subliniind că cei 17 europarlamentari ai M5S şi 22 ai formaţiunii eurosceptice britanice au votat la fel doar în 20% din cazuri în ultimii doi ani şi jumătate şi că nu există un obiectiv politic comun. 

M5S, fondată în 2009, a devenit rapid cea mai mare forţă de opoziţie din Italia. Formaţiunea nu are o ideologie clar definită, dar denunţă energic corupţia şi traseismul politic.

Verhofstadt, într-o situaţie delicată după negocierile cu Grillo

Pactul convenit de Grillo şi Verhofstadt nu va mai fi supus azi seară votului eurparlamentarilor europeni, din cauza opoziţiei multora dintre ei, şi riscă să îi reducă grav şansele liderului ALDE în cursa pentru preşedinţia PE.

„Recepţia de Anul Nou (de marţi seara, n. red.) va fi incomodă pentru membrii ALDE, după ce europarlamentarii grupului l-au forţat luni pe Verhofstadt să dea înapoi, după o luptă internă rară pentru formaţiunea politică“, comentează Politico, potrivit Agerpres.

Fostul premier belgian Guy Verhofstadt este văzut, la 63 de ani, drept un „copil teribil“ al liberalismului şi federalismului european, având în vedere tentative sa de alianţă cu o formaţiune politică pe care a etichetat-o în trecut drept „incompatibilă cu programul pro-european“ al ALDE.

„Guy Verhofstadt s-a întins mai mult decât îi permitea poziţia sa: când te joci cu focul, cum e Grillo în cazul liderului liberal, te cam arzi“, scrie Politico.

„Toate forţele lucrează împotriva noastră. Am zdruncinat sistemul ca niciodată“, a comentat Beppe Grillo refuzul ALDE de a se alia cu M5S.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments