Antonio Tajani are imaginea puţin şifonată, ca urmare a acuzaţiilor cu privire la rolul jucat în scandalul Dieselgate. De asemenea, acesta este cunoscut pentru poziţia conservatoare cu privire la rolul femeilor în societate şi familie, scrie EUObserver, citat de news.ro.
Belgianul Guy Verhofstadt şi-a anunţat candidatura în urmă cu două săptămâni la preşedinţia PE.
Social-democratul german Martin Schulz este actualul preşedinte al Parlamentului European, dar acesta a decis să se întoarcă pe scena politică a ţării sale. Schulz ar urma să-l înlocuiască pe Frank-Walter Steinmeier la conducerea Ministerului de Externe.
Candidatul PPE, Antonio Tajani, dispune pe hârtie de cele mai mari şanse de a deveni viitorul preşedinte al Parlamentului European, întrucât cel mai numeros grup politic rămâne Partidul Popular European.
Însă alegerile se anunţă mai disputate decât păreau la prima vedere, jocul alianţelor fiind unul complex.
Verhofstadt este un promotor al federalismului european şi a fost desemnat la începutul lunii septembrie ca referent în PE pentru negocierile privind ieşirea Marii Britanii din UE.
Rolul său este mai puţin important ca cel de negociator-şef al Comisiei Europene (CE), pe care-l deţine francezul Michel Barnier.