MAI, informații de ULTIMĂ ORĂ despre victimele incendiului de la Bamboo

0
65

Cinci persoane mai erau internate sâmbătă, la ora 17,00, în urma incendiului produs în Clubul Bamboo, patru dintre acestea la Spitalul Floreasca şi una la Spitalul Sf. Pantelimon, a anunţat, într-o declaraţie de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog.

„În această dimineaţă, în jurul orei 3,30, a izbucnit un incendiu la un cunoscut club din Capitală – Bamboo – activându-se Planul roşu de intervenţie. În două – trei minute, echipaje ale poliţiei au ajuns la faţa locului. În urma incendiului de la Clubul Bamboo, începând cu ora 3,47, au fost transportate de către SMURD şi ambulanţe sau au ajuns pe cont propriu la spital, 44 de persoane, după cum urmează: 24 de persoane la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, şase persoane la Spitalul de Urgenţă Elias, cinci persoane la Spitalul Clinic de Urgenţă Sfântul Pantelimon, şase persoane la Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar, trei persoane la Spitalul Clinic de Urgenţă Colentina. La ora 17,00, la unităţile spitaliceşti mai erau internate cinci persoane, astfel: patru persoane la Spitalul Floreasca şi o persoană la Spitalul Sfântul Pantelimon. Victimele transportate la unităţile medicale au suferit, în special, intoxicări cu fum, hipotermii şi contuzii”, a explicat Dajbog.

Citește și: Ponta, ATAC DUR la adresa lui Iohannis: ‘De data asta NU a reușit să facă să ‘moară oameni’?’

Ea a adăugat că toate măsurile au fost coordonate prin Centrul Naţional de Conducere Integrată, care funcţionează la nivelul Ministerului Afacerilor Interne şi care a fost imediat completat cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai principalelor structuri ale MAI, cu atribuţii în domeniu, anunță Agerpres.

„Încă din această dimineaţă, la sediul MAI este prezentă doamna Sevil Shhaideh desemnată, prin decizia premierului Sorin Grindeanu, să exercite atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţilor Guvernului în perioada 18 – 22 ianuarie. Activităţile de intervenţie au fost coordonate de ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, alături de ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, secretarul de stat Raed Arafat, secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, şi şefii altor structuri cu competenţe în intervenţia în situaţii de urgenţă. Prioritatea zero a MAI a fost şi rămâne salvarea vieţilor celor implicaţi în teribilul incident”, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments