Jucătoarele române de tenis Monica Niculescu și Ana Bogdan au fost învinse de rusoaice, marți, la Melbourne, în runda inaugurală a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului.
Niculescu (29 ani, 32 WTA), finalistă sâmbătă la Hobart, a fost întrecută surprinzător de Ana Blinkova (18 ani, 189 WTA), venită din calificări, cu 6-2, 4-6, 6-4, după două ore și 15 minute.
Monica a condus cu 2-1 în primul set, dar apoi a cedat cu 2-6. În setul al doilea, românca a condus de la un capăt la altul, iar în decisiv a avut 4-3, după care a pierdut ultimele trei ghemuri și meciul.
Citește și: Florin Talpan şochează din nou: ‘Rapid a fost retrogradată ilegal’
Ana Bogdan (24 ani, 125 WTA), ajunsă în premieră pe tabloul principal la Melbourne, venind din calificări, a fost învinsă de Elena Vesnina (30 ani, 18 WTA), cu 7-5, 6-2, într-o oră și 22 de minute.
Vesnina a avut 21 de lovituri direct câștigătoare (Bogdan 8) și a comis 29 de erori neforțate, față de 28 ale româncei.
Niculescu și Bogdan vor primi câte 10 puncte WTA și 50.000 de dolari australieni pentru participare.
Monica Niculescu va continua la dublu, alături de americanca Abigail Spears, cele două fiind capi de serie numărul 9. Adversarele din primul tur vor fi Mirjana Lucic-Baroni (Croația) și Andrea Petkovic (Germania), anunță Agerpres.
Din șase românce aflate pe tabloul principal de simplu la Melbourne, doar Irina Begu și Sorana Cîrstea au trecut de primul tur, iar Simona Halep, Monica Niculescu, Patricia Țig și Ana Bogdan au fost eliminate.