La Washington, Pentagonul a confirmat într-o
declaraţie că patru deţinuţi din lagărul de pe insula cubaneză au fost
transferaţi în Arabia Saudită.
Potrivit
administraţiei SUA, rămân acum numai 55 de deţinuţi la Guantanamo.
Cei patru bărbaţi au fost întâmpinaţi de
familiile lor, după ani de separare. Ei vor trăi în Arabia Saudită, a declarat
Ministerul de Interne.
Unul dintre prizonierii eliberaţi, Salim Ahmed
bin Kanad a spus că se simte „renăscut”, văzându-şi rudele. „Vreau să returnez familiei
mele cei 15 ani pe care i-am pierdut” în închisoare, a mărturisit prizonierul Mohammed
Bawazir.
Ceilalţi doi prizonieri eliberaţi sunt Raja
Mohammed Abu Ghanim si Abdullah Yahya al-Chalabi, potrivit oficialilor saudiţi.
Găsirea ţărilor gazdă pentru deţinuţii de la
Guantanamo s-a dovedit a fi adesea dificilă.
În luna aprilie, nouă deţinuţi din Yemen au
fost eliberaţi şi transferaţi în Arabia Saudită după ani de negocieri cu
Riyadh. Războiul civil care face ravagii în Yemen a împiedicat orice transfer
în ţara lor de origine. Riyadh a declarat că cei patru deţinuţi transferaţi joi
vor participa la un program de reabilitare şi de-radicalizare.
Noi
transferuri
Casa Albă a anunţat marţi că ia în considerare
noi transferuri de deţinuţi din închisoarea controversată Guantanamo către alte
ţări, în ciuda opoziţiei preşedintelui ales Donald Trump. Joi, Casa Albă a confirmat
că Statele Unite vor transfera probabil deţinuţi suplimentari din facilitatea de
la Guantanamo Bay înainte ca preşedintele Barack Obama să plece din funcţie.
„Nu sunt în măsură să vorbesc despre transferuri specifice ale deţinuţilor ce vor avea loc până la 20 ianuarie, dar voi confirma că este favorabil să aibă loc câteva”, a spus purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest.
Obama nu a reuşit să-şi ţină promisiunea iniţială
de a închide închisoarea. Cu toate acestea, va reduce semnificativ numărul de
deţinuţi din aceasta. Atunci când el a preluat mandatul în ianuarie 2009, 242
de deţinuţi erau în această închisoare.
Ultimul efort al lui Obama de a micşora
populaţia deţinuţilor din această închisoare propune trimiterea a 19 deţinuţi către
cel puţin patru ţări, printre care Italia, Oman şi Emiratele Arabe Unite,
înainte ca Donald Trump să fie investit în funcţie. Preşedintele ales Republican
a încercat stoparea acestor transferuri şi a promis să păstreze Guantanamo
deschisă.
În cazul în care transferurile finale merg
conform planului, doar aproximativ 40 de deţinuţi vor rămâne la Guantanamo.