Un medic, două asistente, doi farmacişti şi administratorul unei farmacii au fost reţinuţi de procurorii din Ialomiţa, într-un dosar de fraude cu reţete false. Cei şase sunt suspectaţi că au falsificat peste 4.500 de reţete, decontând, prin intermediul farmaciei, sume de peste 600.000 de lei.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Inspectoratul de Poţie Judeţean Ialomiţa, poliţiştii, sub coordonarea procurorilor, au reţinut, miercuri, şase persoane într-un dosar de înşelăciune, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fraudă informatică, fals şi complicitate la fals intelectual, uz de fals şi complicitate la înşelăciune.
Coca-Cola ANUNȚĂ cea mai mare schimbare de strategie din istoria brand-ului
Anchetatorii suspectează că, în perioada 2010 – 2014, cei şase ar fi falsificat 4.508 reţete medicale, care au fost decontate prin intermediul unei farmacii, provocând un prejudiciu de 667.000 de lei.
De asemenea, în perioada 2013 – 2014, ar fi fost introduse în evidenţe reţete falsificate, emise de un cabinet medical. În 2013, administratorul farmaciei ar fi făcut zece transferuri bancare în valoare de 80.000 de lei, bani proveniţi în urma decontării reţetelor false, în scopul de a ascunde sau disimula originea ilicită a acestora, mai arată anchetatorii.
Surse apropiate anchetei au declarat pentru News.ro că este vorba despre un medic, două asistete medicale, administratorul unei farmacii şi doi farmacişti.
Miercuri, poliţiştii au făcut în acest dosar şapte percheziţii în oraşul Ţăndărei, din judeţul Ialomiţa, şi în comuna Mihail Kogălniceanu, din judeţul Constanţa. În urma descinderilor, poliţiştii au ridicat înscrisuri, calculatoare şi suma de 37.000 de lei, în vederea administrării probatoriului.
În cursul zilei de joi, cei şase suspecţi reţinuţi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.