Persoanele care locuiesc lângă drumurile cu trafic intens au un risc mai mare de DEMENȚĂ

0
51

Persoanele care locuiesc în apropierea drumurilor aglomerate au un risc mai mare de a suferi de demență în comparație cu cei care trăiesc mai departe de zonele cu trafic intens, potrivit unui studiu efectuat de o echipă de oameni de știință din Canada, informează Reuters.

Un studiu publicat în jurnalul medical „The Lancet” a descoperit că persoanele care locuiesc la o distanță de 50 de metri de șoselele intens circulate aveau un risc cu 7% mai mare de a dezvolta demență în comparație cu cei care trăiau la peste 300 de metri de drumurile cu trafic intens.

„Agenții poluanți din aer pot pătrunde în sânge cauzând inflamații, asociate cu bolile cardiovasculare și cu posibilitatea de (a dezvolta — n.r.) alte afecțiuni precum diabetul”, a declarat Ray Copes, expert în medicina muncii și mediului înconjurător în cadrul serviciului de Sănătate Publică din Ontario (PHO) care a condus studiul efectuat alături de o echipă de la Institutul pentru științe clinice evaluative din Canada. De asemenea, acesta a arătat că „acest studiu sugerează că agenții poluanți din aer care pot pătrunde în creier prin fluxul sanguin poate conduce la probleme neurologice”.

Citește și: REVOLUȚIONAR: Cum își vor putea diabeticii să-și verifice nivelul zahărului din sânge

Demența este cauzată de afecțiuni neurologice, cele mai comune fiind boala Alzheimer ce survine în urma scăderii numărului de neuroni și afectează memoria, gândirea, comportamentul și orientarea, îngreunând activitatea de zi cu zi.

Organizația Mondială a Sănătății estimează că numărul persoanelor afectate de demență în 2015 era de 47,5 milioane, în creștere rapidă pe fondul măririi speranței de viață și a îmbătrânirii populației.

Demența este o boală incurabilă ce reprezintă cauza principală a dizabilității și dependenței de alte persoane. Aceasta este pe cale să depășească afecțiunile cardiovasculare ca principală cauză de deces în unele dintre țările dezvoltate.

În cadrul acestui studiu, echipa lui Chen a analizat date prelevate de la 6,5 milioane de locuitori din Ontario, cu vârste între 20 și 85 de ani și a identificat 243.611 cazuri de demență între anii 2001 și 2012. Ulterior, cercetătorii au localizat pe hartă reședințele acestora după codul poștal.

Creșterea riscului de dezvoltare a demenției a scăzut cu 4% în cazul persoanelor care trăiau la 50-100 metri distanță de zonele cu trafic intens și cu 2% dacă locuiau la 101-200 de metri de acestea. La distanțe de peste 200 de metri de drumurile aglomerate riscul era semnificativ redus.

Cercetătorii au analizat posibila asociere dintre locuințele aflate în apropierea șoselelor intens circulate și boala Parkinson și scleroza multiplă — alte două importante afecțiuni neurologice — însă descoperirile nu au sugerat un risc crescut în acest sens, mai arată sursa citată, potrivit Agerpres.

Potrivit oamenilor de știință, concluziile cercetării ar putea ajuta autoritățile locale să ia în calcul traficul și poluarea aerului în condițiile în care zonele urbane devin din ce în ce mai populate.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments