În ultimele zile, având în vedere temperaturile scăzute, poliţiştii locali au acționat pentru identificarea persoanelor fără adăpost, ocazie cu 38 de persoane au fost conduse și cazate în spaţiile special amenajate de către Primăria Municipiului Iaşi.
De asemenea, ținând cont că au fost și persoane care au refuzat cazarea, lucrătorii instituției noastre au monitorizat locațiile în care acestea se adăposteau pentru a preveni evenimente nedorite. În acest context, ieşenii sunt rugaţi să apeleze telefonic Dispeceratul Poliţiei Locale la nr. de telefon 0232/232.099, atunci când observă persoane din categoria celor defavorizate, care ar putea suferi şocuri hipotermice, în vederea cazării acestora în adăposturile de noapte. De asemenea, polițiștii locali au demarat o campanie de somare a asociaţiilor de proprietari, persoanelor fizice şi a agenţilor economici pentru dispune măsuri de îndepărtare a zăpezii de pe trotuarele din zonele pe care le administrează, îşi au domiciliul sau îşi desfăşoară activitatea comercială. Cu această ocazie, cetăţenii sunt informaţi să nu arunce zăpada pe partea carosabilă şi să o depoziteze la o distanţă de 0,30 m de bordura carosabilului, pentru a fi ridicată în cele mai scurt timp de către societăţile specializate, iar în caz de formare a poleiului, trotuarele trebuie să fie presărate cu nisip sau sare. Poliţia Locală subliniază faptul că persoanele care nu se conformează somaţiilor primite riscă amenzi contravenţionale cu valori cuprinse între 190 şi 370 lei, conform H.C.L.M. Iaşi nr. 172/2002, privind gospodărirea şi menţinerea curăţenie în municipiul Iaşi.