Premierul britanic l-a numit pe Tim Barrow în funcţia de ambasador al Regatului Unit pe lângă UE

0
53

Premierul britanic Theresa May l-a desemnat în funcţia de ambasador pe lângă Uniunea Europeană pe Tim Barrow, un diplomat de carieră care a fost şi ambasador la Moscova, a confirmat Downing Street, după ce informaţia a fost dată publicităţii de Financial Times. 

Un comunicat remis de biroul purtătorului de cuvânt al premierului confirmă numirea, potrivit Reuters. Tim Barrow este directorul politic al ministerului de Externe şi fost ambasador la Moscova. El va prelua postul de la Bruxelles săptămâna viitoare, indică sursa citată. 

Noul ambasador îi va succeda lui Ivan Rogers, care a demisionat săptămâna trecută şi a lansat critici dure la adresa felului în care guvernul de la Londra pregăteşte procedurile pentru ieşirea Marii Britanii din UE. 

Desemnarea lui Barrow, diplomat cu 30 de ani vechime, i-ar putea dezamăgi pe unii partizani ai Brexit care şi-ar fi dorit ca postul să îi revină unui eurosceptic cu vizibilitate, comentează Reuters. În schimb, numirea ar fi, pentru funcţionarii britanici, un semnal că experienţa şi valoarea le sunt, în continuare, recunoscute şi apreciate. Barrow a deţinut postul de secretar I al ambasadei Marii Britanii pe lângă UE, dar nu a avut nicio luare de poziţie fermă cu privire la Brexit. 

Într-o declaraţie remisă de biroul de presă al premierului se arată că noul ambasador este nerăbdător să preia postul „pentru a se asigura că va obţine pentru Marea Britanie rezultatul dorit în demersul de părăsire a UE”. În acelaşi document se arată că Barrow este „un negociator versat şi dur care are experienţă în obţinerea obiectivelor urmărite de Marea Britanie la Bruxelles”.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments