Primarul Capitalei Gabriela Firea, despre referendum: „Este un demers ipocrit”

0
49

Referendumul privind „continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice”, anunţat de preşedintele Klaus Iohannis, „este un demers ipocrit”, crede primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

„Încerc să intuiesc faptul că preşedintele vrea să se aşeze cu un steag în fruntea luptei împotriva corupţiei. Dar a căror corupţi? Pentru că eu ştiu că au fost nişte instanţe care au spus că şi dumnealui şi familia sa au obţinut nişte case prin fals în documente. De asemenea, cei pe care îi susţine din partidul sau şi partidele care merg alături de domnia să, PNL şi USR, au oameni certaţi cu legea şi au oameni care dau acum răspunsuri în cadrul unor anchete judiciare. Deci, cred că este un demers ipocrit! Ipocrit şi cred că este, în fapt, un demers pentru a începe foarte devreme campania electorală pentru alegerile prezidenţiale”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Edilul a precizat că referendumul nu are nicio legătură cu ceea ce au votat românii pe 11 decembrie.

„Mi-aş dori un preşedinte mai implicat în creşterea calităţii vieţii românilor. Ce face preşedintele să îi aducă pe românii plecaţi în afara ţării la noi în România, să aibă un serviciu bine plătit, să aibă autostrăzi, care sunt rezultatele sale? Zero! Acum ne dă lecţii anticorupţie, dar doi ani de zile ce a făcut? Nimic! Cum poţi fii stindardul luptei anticorupţie şi a păstrării şi respectării legii când participi la o manifestare ilegală? De ce mai există aprobări? Legea este doar pentru unii, iar alţii pot să o calce în picioare? Proiectul, care este şi pe site, privind amnistia, nu stipulează la niciun articol amnistia celor care au fost condamnaţi pentru corupţie, nici pentru violatori, nici pentru criminali, nici pentru cei care s-au ocupat de droguri. Este un demers ipocrit, este un demers care nu are legătură cu viaţa românilor care s-au săturat să o ducă prost în ţara lor”, a mai spus Gabriela Firea.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments