Răspuns aiuritor al lui Căliman în scandalul sportivilor de la Universiadă:Se face că nu ştie nimic

0
129

Constantin Căliman, director adjunct în cadrul Federației Sportului Școlar și Universitar (FSSU), a declarat luni, pentru Agerpres, că în luna noiembrie nu se știa că ar dori cineva din România să participe la Universiada de iarnă din Kazahstan, drept răspuns la acuzațiile formulate de președintele Student Sport, Adrian Socaciu.

Socaciu a dezvăluit, luni, pe pagina sa de Facebook că organizatorii Universiadei de iarnă de la Almatî (Kazahstan) au plătit cazarea și masa sportivilor și antrenorilor care reprezintă România la competiția ce are loc în intervalul 29 ianuarie — 8 februarie.

Totodată, Socaciu afirmă că sportivii noștri nu au echipament de prezentare, iar oficialii români nu au achitat nici acreditarea la competiție, acest lucru fiind făcut de unul dintre antrenori. ”Colega mea Cristina Brânzoi s-a ocupat de acest proiect. Trebuie reținut următorul lucru. FSSU este instituție publică, nu are un buget aprobat acum la începutul anului, iar participarea noastră la Universiada de iarnă nici nu s-a pus în discuție în calendar, pentru că nici nu am avut solicitări. FSSU are parteneriate cu federațiile pe ramură de sport și nicio federație nu și-a exprimat dorința de a trimite sportivi la Universiadă. În sfârșit au apărut aceste trei sportive, la patinaj, care au dorit să plece. Lucrurile nu sunt atât de simple, cum vă închipuiți. S-au făcut eforturi față de toate cheltuielile astea. Nu știu toate detaliile, legate de echipament și toate astea, dar planul de achiziții publice, abia după ce va fi aprobat bugetul pe 2017, va fi pus în discuție, după care trebuie făcute procedurile de urcare PSA ca achiziție publică în sine. Vorbim în luna ianuarie de un lucru care este imposibil de rezolvat acum. (…) Au fost discuții, dar noi în luna noiembrie nu știam că cineva dorește să participe la Universiadă, pentru că, așa cum funcționează sportul universitar din păcate în România, sunt multe lucruri de optimizat”, a declarat Căliman pentru AGERPRES.

”Ceea ce d-l Socaciu nu înțelege, diferența dintre o structură privată și o instituție publică și toate problemele astea legate de legislație, care ne obligă să stăm așa încorsetați. Eu îl apreciez pe d-l Adrian Socaciu că pe banii lui face turism, dar să nu dea sfaturi unde nu trebuie. Ideile lui, unele dintre ele, foarte puține, din păcate, sunt interesante, dar să dăm în Federația Sportului Școlar și Universitar că nu facem nimic, că nu existăm, e lipsit de fair-play, după părerea mea”, a mai spus Căliman.

”Încercăm să implementăm, spre exemplu, proiectul acesta de reorganizare a sportului școlar și universitar, dar sunt niște proiecte la care un sunt foarte implicat și țin foarte tare să le materializăm, contractul de muncă, legea sponsorizării, sunt multe lucruri de rezolvat, reorganizarea asociaților sportive școlare și universitare, dar, așa, să aruncăm în spațiul public doar cu acuzații… Într-adevăr, nu suntem impecabili, așa cum sportul românesc are o mare problemă și trebuie reorganizat din temelii”, a afirmat Constantin Căliman.

”Rușine organului de specialitate Federația Sportului Școlar și Universitar! Ieri seară am crezut că nu văd bine. Situația delegației României este mult mai gravă: echipa României nu a avut șef de misiune; suntem singura țară fără echipament dintre cele 57 de țări; la defilare am avut trei tipuri diferite de echipamente, iar la concurs fiecare concurează cu echipamentul propriu; cazarea și masa au fost plătite de statul din Kazahstan pentru sportivi și antrenori; delegația României nu știa că trebuie plătită acreditarea (nu au fost informați și a achitat unul dintre antrenori)”, a scris Socaciu în rețeaua de socializare.

Potrivit președintelui Student Sport, unul dintre antrenorii români, Horia Timiș, i-ar fi spus: „Mi-a fost jenă pentru țara mea. Pretenția mea era să avem cu toții o geacă la fel”. Adrian Socaciu a menționat că sportivii și antrenorii ”știau că urmează să primească un trening, însă în ultima zi înainte de plecare au aflat că nu îl mai primesc” și a citat unul dintre membrii delegației care ar fi spus „suntem ai nimănui”. ”Probabil că toate aceste lucruri nu contează pentru cei care conduc acest organ de specialitate numit FSSU. Vă mărturisesc că aseară mi-au dat lacrimile în tribună când a intrat România și speram să nu fie adevărat. Ne-am făcut de rușine în fața a 57 de țări prezente și a peste 2.500 de sportivi. Astfel de momente nu le putem spăla sau uita, dar fac parte din istoria noastră, din păcate”, a conchis Socaciu.

România este reprezentată de doar trei sportive, toate la patinaj viteză, la a 28-a ediție a Universiadei de iarnă, care se desfășoară în perioada 29 ianuarie — 8 februarie, la Almatî (Kazahstan). Cele trei sportive sunt Raluca Doina Ștef (Clubul Sportiv Universitatea Cluj), Bianca Stănică și Mihaela Hogaș (ambele din Brașov).

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments