1. Bucharest Film Awards înseamnă 3 zile (27-29 ianuarie) cu filme scurte, lungi care s-ar putea să devină printre preferate. O echipă de cineaşti din mai multe ţări – România, Mexic, Estonia, Marea Britanie – a selectat 37 de filme din cele 550 de proiecte înscrise. În plus, organizatorii au inclus în program şi un workshop de Scenaristică, susţinut de Tudor Voican, şi unul de muzică de film coordonat de ScoreKraft. Unde? La Unteatru (Str. Sfinţii Apostoli, nr.44) & Simbio (Str. Negustori, nr.26). Intrarea este liberă, dar e bine să-ţi faci o rezervare în prealabil ca să fii sigur că prinzi loc. Aici.
2. Nocturnă muzeală la MNAR. Vineri şi sâmbătă puteţi face un tur al muzeelor. Galeria Naţională de la MNAR şi muzeele-satelit sunt deschise până la ora 22.00. Intrarea se face pe bază de bilet. Vr fi deschise Galeria Naţională, Muzeul Zambaccian, Muzeul Colecţiilor de Artă şi Muzeul Pallady, în cadrul evenimentului „Nocturna muzeală“.
3. De când n-ai mai văzut un film românesc? „Fixeur“, cel de-al cincilea lungmetraj semnat de Adrian Sitaru, va rula în cinematografele din Bucureşti şi în alte 25 de oraşe, de vineri. Din distribuţie fac parte, printre alţii: Tudor Aaron Istodor, Adrian Titieni, Andreea Vasile, Cristian Ilinca, Mehdi Nebbou.
Filmul a avut premiera mondială, în toamna anului trecut, la Toronto International Film Festival. Un scurt rezumat despre film: „Fixeur“ spune povestea lui Radu, stagiar la biroul din Bucureşti al Agenţiei France Presse, ce-şi doreşte un post de reporter. Oportunitatea realizării unui subiect despre o prostituată minoră repatriată din Franţa îi dă ocazia să-şi arate competenţele. Dar, pe masură ce intră mult în subiect, Radu realizează că înverşunarea cu care înţelege să facă această meserie este îndoielnică. Mai multe despre film – iată un interviu cu regizorul Adrian Sitaru.
4. Duminică, ai ocazia să hrăneşti lilieci. În fiecare an, Fundaţia Visul Luanei împreună cu Asociaţia Wilderness Research and Conservation, prin programul comun Protecţia şi Studiul Liliecilor, realizează intervenţii de salvare a liliecilor aflaţi în pericol. În perioada iernii, liliecii hibernează şi au nevoie de un mediu liniştit pentru a nu-şi consuma rezervele de grăsime acumulate pe timp de vară. Unele specii de lilieci migrează din sudul Rusiei până în România, pentru a hiberna la o temperatură optimă, ne spun organizatorii. Clinica găzduieşte aproximativ 460 de lilieci care au nevoie să fie hrăniţi. Poţi să te înscrii să fii unul din cei 25 de voluntari/grupă. Grupele se vor forma între orele 10:00 – 13:00, 13:00 – 16:00, 16:00 – 19:00. Un mic ghid despre cum o să se desfăşoare lucrurile – aici.
5. Între noi totul e bine. Piesa regizată de Radu Afrim se joacă la Teatrul Naţional din Bucureşti, duminică, de la ora 20.00. Din distribuţie: Marius Manole, Dorina Chirian, Istvan Teglas, Liliana Ghiţă.
Creaţia lui Marius Manole, distribuit în dublă ipostază în acest spectacol – Bătrânica apatică şi Actorul -, a fost răsplătită cu Premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar la Gala Premiilor UNITER din 2016.
Şi un bonus: Tot duminică, în Piaţa Universităţii, are loc din nou un protest „NU Legii graţierii şi amnistiei“. Oamenii se adună de la 17.00. Vor mai fi, de asemenea, manifestări la aceeaşi oră împotriva ordonanţelor de urgenţă pentru graţiere şi amnistie în: Alexandria, Arad, Bacău, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Ploieşti, Sibiu, Satu Mare.