Legea antifumat a produs reacţii de toate felurile, atât în timpul dezbaterii, dar şi după ce a fost adoptată. Forma ei actuală este extrem de contestată, iar ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu anunţă că aceasta va fi schimbată radical. Acesta avertizează că în Parlament se urmărește modificarea legii care interzice fumatul în spațiile publice închise.
Citeşte şi: Traian Băsescu, lecţii în direct pentru Klaus Iohannis: ‘A greşit că nu a argumentat’
„La umbra respingerii premierului, oarece domni din Parlament au trecut deja la treabă. În Comisia pentru Drepturile Omului se cere aviz pentru amputarea legii de interdicţie a fumatului în spaţiile publice închise. Pentru reamintire, COMISIA DE SANATATE din Senat (!!!), condusă şi atunci şi acum de distinşi membri ai noului Partid Stat Dragnea (PSD) – parte dintre domniile lor chiar distinşi membri ai breslei medicale – au propus modificări care nu înseamnă altceva decât o SCHILODIRE a legii antifumat”, a anunțat ministrul Sănătății, pe Facebook.
Citeşte şi: Turcia face ravagii în Siria: Zeci de terorişti din Statul Islamic au fost UCIŞI
„Ce s-a mai întâmplat între timp? Senatul a aprobat deja tacit modificarea legii aşa încât FUMATUL AR FI POSIBIL, PRACTIC, ÎN ORICE SPAŢIU ÎNCHIS. Camera Deputaţilor este camera decizională. Nicăieri nu este consacrat în vreo lege sau în Constituţie dreptul de a fuma, dar propunerea de modificare a legii tratează fumatul în spaţiile publice închise exact aşa”, adaugă Vlad Voiculescu. Ministrul sănătății mai spune că formă actuală a legii antifumat este doar unul dintre punctele care merită şi trebuie aparate de întreagă societate, împotriva intereselor industriei tutunului şi împotriva intereselor unor anumiţi membri ai Parlamentului.