Noul Parlament va avea serios de lucru în a modifica mai multe articole din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, după deciziile de neconstituţionalitate date de CCR, cele mai importante fiind cele cu privire la interceptările realizate de SRI în dosarele penale şi la abuzul în serviciu scrie Mediafax.
Vezi și: Printre măriri de pensii și salarii s-a strecurat o impozitare suplimentară. Cine e afectat?
Mai multe articole din noul Cod Penal şi noul Cod de Procedură Penală ar trebui să fie puse în acord cu deciziile privind excepţii de neconstituţionalitate date de Curtea Constituţională a României (CCR). Cele mai importante decizii date de CCR în 2016 au fost cu privire la interceptările din dosarele penale efectuate de Serviciul Român de Informaţii (SRI) şi la prevederile referitoare la abuzul în serviciu, pentru care CCR a admis excepţiile de neconstituţionalitate. Parlamentul României este instituţia abilitată să găsească soluţii de aplicare a noilor decizii.
CCR a decis în data de 16 februarie 2016 că sintagma „ori de alte organe abilitate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din noul Cod de Procedură Penală, cu privire la interceptările din dosarele penale, este neconstituţională, însemnând că interceptările efectuate de SRI la cererea procurorilor sunt ilegale. Articolul respectiv arata că „procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului.”
În motivarea dată de CCR se arată că SRI nu are atribuţii de cercetare penală şi că în cuprinsul art. 142 alin. (1) organele specializate ale statului în sarcina cărora revin interceptările nu sunt definite nici în mod expres, nici indirect.
Vezi și: O nouă pistă în cazul fostului mogul fugar. În ce țară s-ar ascunde
„Curtea constată că legiuitorul a inclus, în cuprinsul art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală, pe lângă procuror, organul de cercetare penală şi lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei şi a altor organe specializate ale statului. Aceste organe specializate ale statului nu sunt definite, nici în mod expres, nici în mod indirect în cuprinsul Codului de procedură penală. De asemenea, norma criticată nu prevede nici domeniul de activitate specific acestora, în condiţiile în care, în România, activează, potrivit unor reglementări speciale, numeroase organe specializate în diverse domenii. Astfel, în afara Serviciului Român de Informaţii, care are atribuţii exclusiv în domeniul siguranţei naţionale, neavând atribuţii de cercetare penală, există şi alte servicii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, precum şi o multitudine de organe specializate ale statului cu atribuţii în varii domenii”, a explicat CCR în motivarea deciziei.
Guvernul a adoptat, pe 11 martie 2016, o Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri pentru punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică în procesele penale. OUG prevedea că procurorii şi organele de cercetare penală vor fi singurii în măsură să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică dispuse în dosarele de cercetare penală, utilizând în mod nemijlocit şi independent infrastructura SRI. Ordonanţa nu a mai fost pusă în dezbatere publică, fostul premier Dacian Cioloş motivând că nu ar fi fost timp suficient.
„În cazul OUG privind interceptările, nu mai era timp fizic, pentru că rămâneam descoperiţi în unele cazuri dacă nu adoptam OUG în acelaşi timp cu publicarea hotărârii CC în Monitorul oficial”, a explicat fostul premier.
La data de 15 martie, ziua în care au intrat în vigoare dispoziţiile deciziei CCR privind realizarea interceptărilor, în intervalul 07.00-14.00, SRI a stopat toate activităţile pe care le desfăşura în sprijinul unităţilor de parchet, fiind întrerupte toate comunicaţiile pentru ca acestea să fie preluate de organele de anchetă care desfăşurau activităţi în dosare penale. În acest interval, până când fiecare structură şi-a marcat prezenţa şi supravegherea mandatului care era în desfăşurare, nu s-au făcut interceptări.
Acum, Parlamentul trebuie să decidă dacă aprobă sau respinge ordonanţa respectivă.
Cea de-a doua decizie importantă luată de CCR în 2016 a fost în data de 15 iunie, privind neconstituţionalitatea prevederilor din art. 246 alin (1) din Codul Penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din noul Cod Penal referitoare la abuzul în serviciu, judecătorii recomandând ca sintagma ”în mod defectuos” să fie înlocuită cu ”prin încălcarea legii”.
Articolul 297 alin. (1) arată că „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.”
Curtea Constituţională arată în motivarea deciziei privind abuzul în serviciu că termenul ”defectuos” din cuprinsul articolului din Codul penal care încriminează abuzul în serviciu ”nu poate fi privit ca un termen adecvat folosirii în domeniul penal” şi, mai mult, că acest termen ”nu este definit în Codul penal şi nici nu este precizat elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată, ceea ce determină lipsa de claritate şi previzibilitate a acestuia. Această lipsă de claritate, precizie şi previzibilitate a sintagmei <<îndeplineşte în mod defectuos>> din cadrul dispoziţiilor criticate creează premisa aplicării acestora ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare”.
Judecătorii constituţionali explicau faptul că, prin termenul de ”lege”, trebuie să se înţeleagă exclusiv ”legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului”.
”Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament (…), precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern (…), respectiv ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului) neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice”, arată judecătorii CCR în motivare.
Un lucru foarte important precizat de judecătorii constituţionali în motivarea deciziei este cine poate ”reglementa şi aplica” prevederile privind abuzul în serviciu. Curtea constată că acest drept aparţine deopotrivă legiuitorului (Parlament sau Guvern) şi ”organelor judiciare chemate să aplice legea” (procurorii şi judecătorii).
”Curtea apreciază că responsabilitatea de a reglementa şi aplica, în acord cu principiul anterior menţionat, prevederile privind abuzul în serviciu, ţine atât de autoritatea legiuitoare primară/delegată (Parlament/Guvern), cât şi de organele judiciare – ministerul public şi instanţele judecătoreşti -, indiferent dacă subiectul activ este acuzat conform unor reguli speciale de acuzare sau unor proceduri penale ordinare”, precizează judecătorii în motivarea deciziei privind abuzul în serviciu.
Totodată, magistraţii au respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi au constat că articolul 13 din legea nr. 79/2000 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Articolul 13 (2) din Legea nr.78/2000 menţionează că ”în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”.
”Curtea apreciază că analiza infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 13 din legea nr. 78/2000 trebuie să se raporteze la dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin .(1) din Codul penal cum acestea au fost reconfigurate prin prezenta decizie, dispoziţia respectivă fiind o normă incompletă”, se arată în concluzia motivării CCR.
Senatul a adoptat tacit, în data de 04 octombrie 2016, o OUG care modifică Codul Penal şi Codul de Procedură Penală , invocând nevoia de a transpune în legislaţie 15 decizii ale CCR, dar şi directive europene, printre care cea referitoare la încetarea urmării penale şi înăsprirea unor pedepse. Ordonanţa adoptată de Guvern prevede, în total, peste 150 de modificări.
Potrivit legislaţiei, textele declarate neconstituţionale trebuie puse în acord în termen de 45 de zile de la luarea deciziei.
În preambulul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care modifică atât Codul Penal, cât şi Codul de Procedură Penală , Ministerul Justiţiei invocă drept temei pentru adoptarea ei ”numărul relativ mare de texte declarate neconstituţionale şi care nu au fost puse în acord cu legea fundamentală, deşi termenul de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie a expirat, ceea ce poate determina interpretări diferite în jurisprudenţă cu privire la norme procesual-penale aplicabile, de natură a afecta drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor” şi ”existenţa mai multor proceduri de infringement, unele dintre ele aflate în stadii avansate, ceea ce ar putea duce la condamnarea României de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cu consecinţa aplicării unor sancţiuni pecuniare al căror cuantum ar putea fi unul semnificativ, de natură a afecta bugetul de stat şi îndeplinirea obiectivelor asumate de Guvern”.
Totodată, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a depus, la începutul lunii octombrie, în Parlament, un proiect de lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Interceptarea Comunicaţiilor, activitatea acesteia urmând să fie supusă controlului Parlamentului. Potrivit proiectului, autoritatea va avea drept obiectiv supravegherea, interceptarea, înregistrarea, ascultarea, verificarea primară, stocarea şi transmiterea datelor şi informaţiilor ce au interes pentru securitatea naţională, prevenirea şi combaterea terorismului şi a criminalităţii organizate şi corupţiei, cât şi prevenirea, descoperirea şi contracararea interceptărilor ilegale a comunicaţiilor, în colaborare cu celelalte autorităţi informative şi de protecţie.
