Șeful Senatului Călin Popescu Tăriceanu a făcut un apel, miercuri, către președintele României, Klaus Iohannis să se hotărască ce fel de președinte dorește să fie în continuare. Reacția liderului ALDE vine în contextul în care Klaus Iohannis a semnat, marți, decretele prin care Florian Coldea este trecut în rezervă și eliberat din funcția de prim-adjunct al SRI.
„(…) Îmi exprim speranța că apelul pe care îl fac va fi foarte bine înțeles și bine auzit de președinte, care trebuie să se hotărască ce fel de președinte al României dorește să fie: președintele ținut captiv de servicii, condiționat, așa cum pare să fie în acest moment, din motive pe care putem să le intuim sau nu sunt adevărate și atunci președintele trebuie să adopte o atitudine tranșantă, să se pună în sprijinul legii și al constituției și al apărării drepturilor și libertăților cetățenești. ”, a declarat Tăriceanu, într-o conferință de presă.