Senatorii au adoptat, în şedinţa plenului de luni, o hotărâre prin care bugetul instituţiei pe anul 2017 este stabilit la suma de 121.576.000 lei.
Astfel, cheltuielilor curente le revine suma de 115.829.000 lei, dintre care cheltuieli de personal – 93.594.000 lei, bunuri şi servicii – 17.241.000 lei şi transferuri între unităţi ale administraţiei publice – aproximativ 985.000 lei. Pentru cheltuielile de capital sunt alocaţi 5.747.000 lei, scrie agerpres.ro.
Pentru asigurări şi asistenţă socială, bugetul Senatului are prevăzută suma de 3.941.000 lei.
„Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru activităţi finanţate integral din venituri proprii desfăşurate pe lângă Senat cuprinde, la venituri, suma de 490 mii lei, iar la cheltuieli suma de 600 mii lei. Veniturile realizate de Senat vor fi reţinute integral de către acesta pentru acoperirea unor cheltuieli curente şi de capital aferente activităţilor finanţate din venituri proprii, organizate cu aprobarea Biroului permanent. Eventualele disponibilităţi înregistrate la sfârşitul anului se vor reporta în anul următor, pentru a fi cheltuite cu aceleaşi destinaţii. Bp poate aproba utilizarea încasărilor şi pentru alte destinaţii”, se arată în hotărâre.
Citeşte şi: HOȚII lui Kim Kardashian au fost PRINȘI: Detalii INCREDIBILE din JAFUL SECOLULUI
Actul normativ prevede, totodată, faptul că numai în cazul obţinerii unor venituri suplimentare pot fi depăşite cheltuielile prevăzute în bugetul activităţilor finanţate din venituri proprii.
Doina Federovici, chestor al Senatului, a explicat că cheltuielile de personal includ plata indemnizaţiilor senatorilor, salariile personalului angajat în aparatul Senatului, sumele forfetare cuvenite senatorilor pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare şi diurnele de deplasare ale senatorilor în ţară şi străinătate.
Citește și: JAF SPECTACULOS: A FURAT 5,5 milioane de euro chiar de sub ochii bijutierului
La titlul ‘Bunuri şi Servicii’ sunt incluse, printre altele, sumele necesare întreţinerii şi funcţionării sediului Senatului, cheltuielile privind deplasările în ţară şi străinătate ale senatorilor şi personalului.
Plenul Senatului a adoptat hotărârea cu 90 de voturi ‘pentru’, 5 ‘abţineri’ şi 7 ‘împotrivă’ bugetul instituţiei urmând să fie transmis Ministerului Finanţelor Publice şi inclus în proiectul bugetului de stat pe anul 2017.
Citește și: WikiLeaks oferă bani celor care dau documente SECRETE: Ce vor oamenii lui Julian Assange
Senatorul USR Mihai Goţiu a atras atenţia că bugetul Senatului a fost adaptat pentru un număr mai mic de senatori (136), dar că nu s-a ţinut cont de faptul că s-a trecut de la patru la şase grupuri parlamentare şi că pentru a se încadra în acest buget grupurile parlamentare vor fi obligate să renunţe la unii dintre consilieri.