Siria: Confruntări lângă Damasc în pofida armistiţiului; 9 morţi

0
72

Cel puţin nouă persoane, între care doi civili, şi-au pierdut viaţa în noaptea de vineri spre sâmbătă în confruntări lângă Damasc, în pofida armistiţiului instaurat acum aproape zece zile în Siria, a anunţat Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP, potrivit agerpres.

Ciocniri între forţele regimului Bashar al-Assad şi insurgenţi continuă şi sâmbătă în zona Wadi Barada, sector-cheie al rebelilor unde se află principalele surse de aprovizionare cu apă potabilă a capitalei Damasc şi a împrejurimilor sale este vizat de forţele proregim, care încearcă să-l preia sub controlul lor. 

Potrivit OSDO, în afară de cei doi civili menţionaţi, în luptele din cursul nopţii au fost ucişi şapte soldaţi, iar alţi 20 – răniţi. 

Locuitorii capitalei Damasc se confruntă cu o gravă penurie de apă din data de 22 decembrie. Regimul acuză rebelii de „contaminarea cu motorină” a rezervelor de apă şi de tăierea reţelei de alimentare cu apă a capitalei, în timp ce insurgenţii susţin că bombardamentele aviaţiei siriene au distrus infrastructura aferentă. 

Turcia, care sprijină rebelii, şi Rusia, aliată a Damascului, au mediat un acord care a permis intrarea în vigoare la 30 decembrie a unui nou armistiţiu. Chiar dacă luptele au încetat în cea mai mare parte a regiunilor, acestea continuă totuşi la Wadi Barada. 

ONU a calificat ca pe o „crimă de război” privarea de apă potabilă a celor 5,5 milioane de locuitori ai Damascului. 

Această nouă încetare a ostilităţilor, care a fost precedată de mai multe armistiţii în cei şase ani de conflict, este menită să deschidă calea unor negocieri de pace, prevăzute pentru sfârşitul lunii ianuarie, la Astana, în Kazahstan, dar aceste negocieri sunt ameninţate, potrivit Turciei, de încălcarea armistiţiului de către regimul preşedintelui Bashar al-Assad.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments