Primarul Mihai Chirica a anunțat luni, într-o conferință de presă, că municipalitatea va achiziționa și amplasa în acest an o statuie a Regelui Ferdinand I. Locul nu a fost încă ales, în acest sens urmând a fi realizată o dezbatere publică.
„După concursurile privind Piața Palatului Culturii și zona fostului Bazar, am încheiat un nou concurs de soluții, cel privind realizarea unei statui a regelui Ferdinand. Concursul este acum parte a unei proceduri de negociere. Am avut un singur participant, anume SC Crengăniș Sculptures SRL. Potrivit proiectului, statuia va avea o înălțime 2,4 metri și o lățime la umeri de 0,9 metri și circa 600 de kilograme, ea urmând să fie realizată din bronz. Soclul va fi realizat din beton placat cu marmură sau granit. Rămâne să stabilim amplasamentul”, a spus edilul.