Stoltenberg este ‘nerăbdător’ să colaboreze cu Donald Trump

0
43

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat într-un interviu acordat Bloomberg TV că aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu Donald Trump pentru a continua efortul de adaptare a NATO la provocările existente şi a reamintit că singura dată când alianţa a intervenit militar după ce un stat membru a fost atacat a fost la solicitarea SUA, transmite agerpres.

Lumea se sperie de primele decizii ale lui Trump. Ar putea anula politicile lui Obama

„NATO este cea mai de succes alianţă din lume pentru că a fost capabilă să se adapteze, să se schimbe. Timp de 40 de ani ne-am axat pe apărarea colectivă împotriva URSS. După încheierea Războiului Rece am ieşit din această paradigmă. Am contribuit la încheierea războiului din Balcani, am trimis trupe în Afganistan pentru combaterea terorismului, am trimis trupe în Africa. Acum ne întoarcem în Europa şi ne concentrăm asupra apărării colective şi a combaterii unei Rusii ceva mai agresive. Aştept cu nerăbdare să colaborez cu Donald Trump şi să vedem cum poate continua adaptarea NATO şi cum ne putem concentra asupra creşterii cheltuielilor pentru apărare în rândul aliaţilor europeni, pentru că este nevoie de investiţii mai mari în apărare”, a spus Stoltenberg.

Chestionat cu privire la declaraţiile în care Trump a catalogat alianţa drept „învechită” şi la posibilitatea ca SUA să îşi reducă implicarea şi angajamentul în ce priveşte securitatea aliaţilor, secretarul general a răspuns că are toată încrederea că aşa ceva nu se va întâmpla.

„Este şi în interesul SUA ca NATO să fie puternică. Stabilitatea Europei e importantă şi pentru America. Reamintesc că singura dată când NATO a invocat clauza de apărare colectivă, articolul 5 al tratatului, a fost după un atac la adresa SUA. Sute de mii de militari au luptat în Afganistan ca rezultat al unui atac direct asupra SUA. Alianţa asigură susţinere în lupta contra Statului Islamic, militarii NATO luptă împotriva terorismului, alături de SUA, în multe state din lume. Deci o alianţă puternică este şi în interesul Statelor Unite, iar Statele Unite îşi vor menţine angajamentele”, a afirmat Jens Stoltenberg.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments