Tajani a câştigat preşedinţia PE prin jocuri de culise – PRESA

0
84

„Jocurile de culise au revenit la putere”, titrează miercuri publicaţia Politico într-o analiză despre negocierile şi schimburile de favoruri care au dus la victoria popularului Antonio Tajani la alegerile pentru desemnarea preşedintelui Parlamentului European.

Tajani a devenit marţi seara al 29-lea preşedinte al legislativului Uniunii Europene, după un al patrulea tur de scrutin. Candidatul PPE a obţinut 351 de voturi faţă de cele 282 primite de contracandidatul său din turul final, socialistul Gianni Pittella. Miercuri, Tajani a preluat mandatul de la Martin Schulz şi a prezidat şedinţa plenară de la Strasbourg, relatează agerpres.

Citeşte şi: Jocurile de culise l-au luat prin surprindere pe liderul social-democraţilor din PE

Politico notează că scrutinul a fost marcat de o competitivitate neobişnuită. Niciunul dintre cei şase candidaţi nu s-a retras pe măsură ce devenea clar, de la un tur la altul, că pentru patru dintre ei nu există şanse de câştig.

„Europarlamentar cu vechime, purtător de cuvânt şi consilier al fostului premier italian Silvio Berlusconi, Tajani a avut victoria în buzunar după o înţelegere în ceasul al 12-lea între liderul grupului PPE, Manfred Weber, şi liderul grupului liberal, Guy Verhofstadt, care a preferat să îşi retragă candidatura în schimbul alianţei cu popularii. Chiar şi aşa, victoria lui Tajani nu a devenit sigură decât după ce grupul conservatorilor şi reformiştilor europeni (ECR) i-a acordat susţinerea, înainte de ultimul tur de scrutin. Într-un fel, acest trio politic formează o alianţă cam ciudată, însă este o alianţă care modifică balanţa de putere în UE, împărţită de 12 ani între PPE şi socialişti”, se arată în analiza Politico.

După victoria lui Antonio Tajani, PPE controlează toate cele trei instituţii ale Uniunii – Parlamentul, Comisia şi Consiliul – şi le administrează o înfrângere zdrobitoare socialiştilor, a căror influenţă în Europa e în cădere liberă.

Politico trece în revistă şi câteva dintre mizele alianţelor încheiate cu ocazia acestui scrutin. În schimbul susţinerii acordate, cei de la ALDE vor avea doi reprezentanţi în rândul celor 14 vicepreşedinţi ai PE, care sunt aleşi miercuri. Liberalii vor prelua de la PPE controlul asupra influentei Conferinţe a Preşedinţilor, un for compus din preşedintele Parlamentului, preşedinţii grupurilor politice şi unul dintre deputaţii neafiliaţi.

Citeşte şi: Parlamentul European are un nou președinte: Antonio Tajani a câștigat în fața lui Gianni Pittella

Conferinţa Preşedinţilor decide asupra organizării activităţii Parlamentului şi asupra relaţiilor cu alte organe şi instituţii ale Uniunii Europene, decide ce se va discuta în plen, competenţele comisiilor şi organizează timpul de vorbire pentru deputaţii europeni. Preşedinţia forului va fi preluată de suedeza Cecilia Wikström, care îl înlocuieşte pe polonezul Jerzy Buzek.

ALDE obţine, astfel, un rol mult mai amplu în negocierile privind ieşirea Marii Britanii din UE, întrucât Conferinţa Preşedinţilor va coordona activitatea comisiilor parlamentare care vor realiza rapoarte despre impactul Brexit asupra domeniilor pe care le supervizează.

„Alianţa dintre ALDE şi PPE presupune şi acordarea unei mai mari importanţe rolului negociatorului pentru Brexit, deţinut de liderul liberal Guy Verhofstadt, şi includerea liberalilor la reuniunile la care iau parte preşedinţii marilor grupuri politice, precum şi preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei Europene”, indică Politico.

Grupul ECR îşi va păstra postul de vicepreşedinte pe care îl deţin deja şi speră să îşi sporească influenţa în PE, pe fondul declinului socialiştilor.

Citeşte şi: PANICĂ în centrul Italiei. Trei cutremure într-o singură oră au zguduit Roma – FOTO

În ce priveşte priorităţile pe care Tajani le preia de la predecesorul său, Politico punctează votarea acordului economic UE-Canada, decizia privind acordarea statutului de economie de piaţă Chinei, reglementările UE privind migraţia, în special proiectul pentru un sistem european comun privind acordarea azilului.

Cât despre negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din UE, ele vor fi gestionate de Comisia Europeană, cu obligativitatea consultării reprezentanţilor celor 27 de state membre. „Tajani va trebui să se asigure că Parlamentul nu e implicat doar de formă, aşa cum şi-ar dori multe state europene”, punctează publicaţia.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments