Tăriceanu își asumă! Ce nu au luat în calcul PSD și ALDE când au propus cele două ORDONANȚE

0
38

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că PSD și ALDE „au subestimat reacția sistemului” propunând ordonanțele privind grațierea și modificarea Codurilor penale.

„Cred că ar fi trebuit în prealabil o anumită pregătire în sens comunicațional. E un deficit pe care, eu, coparticipant în această coaliție, mi-l asum. E adevărat că nu am anticipat ceea ce a urmat: descinderea președintelui la ședința de guvern, manifestația de stradă, președintele care se duce în mijlocul participanților să-i ațâțe și continuarea acestui război. Probabil că am subestimat reacția sistemului. Deranjul e foarte mare după cum se vede”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la B1 TV.

Reacţie FURIBUNDĂ a lui Călin Popescu Tăriceanu în timpul protestelor: ‘Riscăm un război civil’

Tăriceanu a explicat că atât el cât și Liviu Dragnea nu au adoptat o atitudine belicoasă.

„Și Liviu Dragnea și eu nu am adoptat o atitudine belicoasă. Chiar de la momentul Sevil Shhaideh am adoptat o poziție care mai degrabă presupunea că vrem să găsim o soluție (…) Iohannis este angajat într-o luptă politică pe viață și pe moarte pentru că este mandatul lui în joc”, a adăugat Tăriceanu.

El a precizat că Guvernul, care deși are „unele sincope”, va merge înainte.

„Am avut o discuție astăzi nu numai cu Liviu Dragnea, dar și cu alți colegi din PSD șI ALDE. Nu avem de gând să renunțăm. Avem această legitimitate politică care este mai puternică decât orice alt guvern. Este un guvern care nu are nici o lună de la învestire, care poate cu anumite sincope pe care le observ și eu, o să meargă înainte. Este și o lipsă de experiență a unora, dar o să depășim acest moment”, a punctat Tăriceanu.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments