– despre cum un cuvînt spune mai multe decît credem –
” Ein Mann, ein Wort „. ” Un om, un cuvînt ” . E o expresie nemţească celebră, care vrea să spună, în traducere explicată, că un om serios ţine la valoarea cuvîntului său. A promisiunii sale. Altfel spus, un om serios, de onoare, nu aruncă prea uşor cu vorbe. Fiindcă ştie care e preţul cuvintelor.
De ieri, internetul romînez are un nou motiv de învolburare: disputa stîrnită de un cuvînt aparent inofensiv, lansat de preşedintele Romîniei, Klaus Ghiolbanis. Aaa, vă miră ori vă supără ” î ” din ” i „, în numele scumpei noastre patrii, sau scrierea jignitoare a numelui primului om din stat ? Dacă vă puteţi stăpîni iritarea ori spumele verbale, vă invit să citiţi mai departe, cu oarece calm, fiindcă despre asta e vorba în acest text – despre cuvinte greşite, care ascund idei greşite, minţi greşite, elite greşite şi, din păcate, un popor greşit.
Deci : cu ocazia unei ceremonii oficiale, dedicate ” micii uniri ” de la 24 ianuarie, preşedintele patriei noastre dragi, dl Klaus Wiermer Ghiolbanis ( sau Vermeer, că tot sîntem un popor de flamanzi / flămînzi ) , ne-a luminat cu lanterna Bosch a verbului său kantian ( concernul german Bosch sau pictorul flamand Hieronymus, cum preferaţi ). Adică : dl prim om în stat ( sau şezut ) ne-a informat că pe 24 ianuarie noi nu aniversăm / sărbătorim unirea din ‘859, ci o ” comemorăm ” .
Pauză de gîndire.
După cum cred o mulţime de fraieri, printre care, cu ruşine, mă număr, comemorarea e rememorarea unui eveniment trist sau tragic – deces, accident etc. Putem comemora, de exemplu, anexarea Basarabiei de către Imperiul Ţarist, în 1812. Sau re-anexarea ei de către Uniunea Sovietică, în 1940, cu largul concurs al putredei elite politice romîneze, în frunte cu degeneratul rege Carol secundul. Dar asta e deja altă poveste.
Desigur, e posibil ca vorba din discursul prezidenţial să fie un falş ordinar, plăsmuit de agenturili secreti tailandeze ori malgaşe. La fel cum e posibil să aibă dreptate fanii prezidenţiali, care spun că cuvîntul respectiv e greşit, da’ nu-i nici o catastrofă. Ori că cuvîntul nu e greşit, că doar vine, entomologic sau etimologic, de la vorba latină care înseamnă a-ţi aduce aminte de ceva împreună cu alţii. Daa, co-memorare, iekzakt. Şi nu vă mai îndignaţi atîta de la cacofoniile anterioare, parcă am stabilit că cuvintele nu-s cine ştie ce mare treabă. Sau treabă mare.
Dacă e să verbim oleacă mai serios, acest act ratat prezidenţial e doar vîrful lexical al unui furuncul naţional. Nu, nu e doar gafa jenantă a unui prezident germanofon, născut şi crescut în spaţiul multicultural al unei chestii românofone şi românogene, de esenţă iluministă, numite ” Şcoala ardeleană ” . Fiindcă acest neamţ coclit, ajuns prezident în landul valahilor, are în subordine o întreagă tîrlă de băştinaşi, plătiţi cu lefuri grase, tocmai ca să nu-l lase pe mega-popîndăul teuton să facă de rîs ţara.
Da, ţara a făcut-o de rîs plăvanul de la Cotroceni. Iar furunculul naţional n-are legătură doar cu cuvintele greşite. Are legătură, mai ales, cu deciziile greşite, luate de prezidenţi greşiţi, sfătuiţi de consilieri greşiţi, plantaţi în funcţii greşite. Fiindcă un găinaţ dintr-un discurs prezidenţial, într-o zi festivă, e definitoriu pentru toată şandramaua. Cea prezidenţială, cea statală, cea naţională.
Dar la ce ne putem aştepta de la un prezident care şi-a ales-o drept purtătoare de palavre pe Medelina Puşcalău, fosta propagandistă cu spume de la B 1 TV ? La ce ne putem aştepta de la o ţară care crede că filologia, ştiinţa cuvintelor, e doar un moft, o inutilitate, bună doar să mucegăiască prin biblioteci prăfuite ? În ţara în care academia devine kkdemie, spunîndu-ne să scriem, într-un cuvînt, ” nicio „, Klaunis Ghiolbanis e doar o consecinţă.
Georges Pompidou, profesor de limbi clasice, a ajuns angajat al preşedinţiei franceze atunci cînd militarul de Gaulle a cerut ” un licenţiat care să ştie bine limba franceză ” . Era după război, şi bacalaureatul francez era de-ajuns pentru a fi un intelectual serios. Iar pentru profesorul Pompidou licenţa în greacă veche şi latină n-a fost un obstacol pentru a deveni următorul preşedinte. Dimpotrivă.
Poveşti, desigur. Inutile. La fel ca povestea aceea veche, cu cuvîntul care se plimba pe deasupra apelor. La noi se plimbă doar vorbele, pe deasupra mlaştinii. Iar numele lor e Leghiune.
Nu, nu de legionari e vorba.
Lucian Postu
Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii ieşene. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului ” romîn ” și a derivatelor sale.
